Povestea tulburătoare a unei mame care a fost diagnosticată cu Sindrom de stres posttraumatic sever, la doi ani după o naștere extrem de grea

Sarah Cavanagh a fost diagnosticată cu Sindrom de stres posttraumatic la 18 luni după ce nașterea extrem de dificilă a celui de-al doilea copil.

Starea femeii era atât de gravă încât inițial s-a temut că ar putea avea o tumoră pe creier. Asta pentru că suferea de tulburări psihice dramatice și chiar avea ticuri ale feței și ale corpului, ca niște contracții.

Mai mult, mămica de 36 de ani nu putea accepta ideea de a se întoarce la muncă, după ce de-al doilea copil. Numai gândul acesta îi dădea o stare incredibilă de anxietate, pe care nu reușea să o controleze sub nicio formă.

Din cauză că pe zi ce trece starea ei se înrăutățea, femeia a decis să meargă să-și facă un tomograf, pentru a vedea dacă are sau nu o tumoră pe creier. După ce rezultatele analizelor au arătat că nu avea absolut nimic, a decis să meargă la un psiholog specializat în traume postnatale, care imediat i-a spus că are simptomele Sindromului de stres posttraumatic sever.

Sarah a avut o sarcină normală cu micuțul Ben și medicii nu prognozaseră o naștere dificilă. După ce a ajuns însă la spital, lucrurile s-au complicat.

'Totul a fost ok până când, dintr-un motiv inexplicabil Ben a adormit pe canalul de naștere. Bătăile inimii sale ajunseseră la o frecvență îngrijorătoare. Cred că am leșinat pentru că tot ce îmi mai amintesc este că strigau moașele la mine să împing tare. Îmi mai amintesc că după ce l-am născut l-au luat și l-au dus în cealaltă parte a camerei și singurul lucru pe care îl aveam în minte era să stau trează ca să văd dacă Ben este ok', a povestit Sarah care din cauza șocului își pierduse o parte din amintirile legate de naștere.

Tânăra mămică a pierdut atât de mult sânge încât în următoarele 24 de ore starea ei a fost atât de gravă încât nu a avut cum să aibă grijă de copilul ei.

Într-un final s-a pus pe picioare, iar medicii cu considerat că starea ei și a copilului sunt bune, astfel că după cinci zile au fost externați, aparent fără nicio problemă.

Totul a început în momentul în care Sarah a fost nevoită din motive financiare să se întoarcă la muncă, la 18 luni după nașterea copilului.

'Eram devastată. Știu că nicio mamă nu-și dorește să se întoarcă la muncă și să-și lase copilul acasă, dar reacțiile mele erau ieșite din comun. Mi-am luat copiii în mașină și am plecat la locul de muncă al soțului meu. Când am ajuns, am izbucnit în plâns și i-am spus că nu am cum să mă întorc la muncă. Eram în imposibilitatea psihică de a pleca de lângă Ben și singurul lucru care mă liniștea era să-l știu în permanență lângă mine', a povestit ea.

Inițial a fost diagnosticată cu depresie postnatală, dar tratamentul nu și-a făcut efectul. Starea ei însă se înrăutățea pe zi ce trecea și nu mai putea avea grijă de cei doi copii pe care îi avea.

'Am crezut că sufăr de o boală foarte gravă și că voi muri. Nu-mi mai puteam controla mușchii feței. Era ceva de-a dreptul înfricoșător', spune Sarah.

Pentru că avea peste 12 ticuri, iar mușchii i se contractau pe tot corpul a ajuns să facă un RMN la creier, dar s-a dovedit că nu era vorba de nicio tumoră.

Abia după ce a mers la un psihiatru, specializat în traume postnatale, a fost diagnosticată corespunzător. Ceea ce declanșase tulburările sale era separarea de copil, iar asta a făcut-o să treacă din nou prin trauma nașterii, când a crezut că nou-născutul va muri și când a avut un șoc mai puternic decât ea și medicii au crezut.

După aceea, medicul a început cu ea aceeași terapie care îi ajută pe soldații aflați în zonele de război să-și amintească traumele prin care au trecut, pentru a putea trece peste ele și pentru a se întoarce la o viață normală.

Abia după doi ani de medicamentație și terapie, Sarah a reușit să treacă peste trauma nașterii și cea a separării de fiul ei. A putut să reintre pe deplin în rolul de mamă și să se angajeze ca profesor de Științe.

'Terapia mi-a salvat viața. Aveam o nouă carieră, dar, și mai important puteam să fiu mamă așa cum îmi doream să fiu', a declarat Sarah.

În mod uluitor, 'Asociația pentru femei cu traume postnatale', care a supravegheat îndeaproape cazul femeii, susține că acesta nu este nici pe departe un caz singular. Potrivit reprezentanților organizației, numai în Marea Britanie peste 10.000 de femei suferă de Sindromul de stres posttraumatic după naștere. Din nefericire, multe dintre ele nu ajung să fie diagnosticate corespunzător și sunt tratate pentru depresie postnatală, iar tratamentul este inutil.

Ce este Sindromul de stres posttraumatic

Potrivit Asociației Americane de Psihiatrie, Sindromul de stres posttraumatic este o tulburare declanșată de un eveniment advers de natură traumatică. Principala sa caracteristică este dată de incapacitatea individului de gestiona situația.

Acest sindrom este cel mai des întâlnit în cazul femeilor abuzate sexual sau în cel al soldaților aflați în zone de război.

Cele mai frecvente simptome sunt retrăirea traumei inițiale, coșmaruri, evitarea oricărui stimul asociat cu trauma inclusiv prin pierderea memoriei, refuzul de a vorbi cu apropiații despre tulburări și evenimentul care a provocat trauma, apatie, detașare de viața de zi cu zi, furie, iritabilitate, lipsa concentrării sau hipervigilență, tuburări grave ale somnului. Pe lângă aceste manifestari apar și o serii de reacții concretizate în: depresii, anxietate accentuată, atacuri de panică, intenția de izolare și chiar halucinații.

Specialiștii avertizează că numai în Marea Britanie, peste 10.000 de femei au fost diagnosticate cu Sindromul de stres posttraumatic după naștere, iar alte 200.000 au prezentat simptomele unei astfel de tulburări, dar mai puțin severă.

Terapeuții spun că evenimentele din timpul nașterii sau imediat după aceasta sunt în general foarte traumatizante pentru femei. Dacă unele dintre ele suferă un șoc din cauza travaliului prelungit, al durerilor sau din cauza necesității de a naște prin cezariană de urgență, altele pot fi traumatizate din cauza atitudinii personalului medical care nu le răspunde nevoilor sau care le tratează necorespunzător. Teama pentru viața lor și a copiilor ia proporții incredibile sub influența hormonilor, iar consecințele sunt de multe ori devastatoare.

Din păcate aceste traume nedescoperite și netratate corespunzător au efecte destul de grave. Femeile ajung în imposibilitatea de a avea grijă de proprii copii, iar relațiie cu soțul, familia și apropiații se deteriorează semnificativ.