Poziţia corectă a bebeluşului în timpul somnului

Întotdeauna pe spate, cu burtica în sus: este prima regulă pentru un somn cât mai sigur. Conform specialiştilor, aceasta este cea mai indicată poziţie pentru a reduce riscul de moarte subită în pătuţ. Chiar dacă ţi se pare că bebe nu se simte prea comod şi adoarme greu în această poziţie, nu ceda, chiar şi în cazul somnului din timpul zilei.

 

De ce pe spate?

Se pare că sindromul morţii subite a sugarului (SMSS) depinde de controlul respiraţiei în timpul somnului: poziţia pe burtică este interzisă, deoarece împiedică trezirea nou-născutului în cazul unei apnee (oprirea temporară a respiraţiei).

Adoptarea unor măsuri de prevenire, cea mai importantă fiind poziţia de dormit – pe spate, a înjumătăţit cazurile de deces în pătuţ în ultimii 20 de ani. În Europa, incidenţa este în prezent între 0,5 și 1 la mie, în funcție de cât de multe campanii de informare au avut loc.

 

Ce facem dacă cel mic nu vrea să adoarmă pe spate?

Unele mame îşi dau seama că bebeluşului îi este greu să adoarmă pe spate sau se trezeşte foarte des din cauza poziţiei. În anumite cazuri, copiii nu sunt puşi să doarmă pe spate, din cauza anumitor probleme de sănătate sau pentru că nu reuşesc sun nicio formă să adoarmă în această poziţie.

Specialiştii ne atenţionează că cea mai mare greşeală este să alternăm poziţiile de dormit în cazul celor mici, crescând astfel riscul de moarte subită. Poziţia pe o parte este, şi ea, contraindicată, deoarece s-a dovedit că e la fel de periculoasă ca cea pe burtă.

În cazul în care bebeluşul tău nu vrea să doarmă pe spate, va trebui să te înarmezi cu multă răbdare. Şi să apelezi la toate strategiile posibile pentru a reuşi să-l culci în această poziţie, după o băiţă relaxantă şi o masă săţioasă. În ultimă instanţă, poţi apela şi la suzetă (dacă îl face pe bebe mai receptiv), dar doar atunci când cel mic adoarme.

Atenţie, nu e o idee prea bună nici să laşi copilul să adoarmă pe burtică şi apoi să-l întorci pe spate, deoarece ar trebui să-l tot supraveghezi, pentru a nu se întoarce la loc, pe burtică (fiind obişnuit să adoarmă în această poziţie, atunci când mai creşte va avea tendinţa să se întoarcă pe burtică în timpul somnului).

 

Şi dacă se întoarce singur?

Începând de la 3-4 luni, bebe se poate întoarce singur de pe o parte pe alta. Din acel moment, nu mai are rost să pui în pătuţ tot felul de prosopele care să-l împiedice să facă acest lucru. Cel mai mare risc de moarte subită este între două şi patru luni de viaţă, scăzând dramatic după vârsta de 8 luni, însă regulile de prevenire ar trebui să fie menținute până la sfârșitul primului an de viață.

Recent, Academia Americană de Pediatrie a publicat câteva recomandări pentru un mediu sigur în timp somnului bebeluşilor:

  • poziţia de dormit pe spate
  • camera să fie foarte bine aerisită (temperatura ideală ar trebui să fie în jur de 20 de grade)
  • copilul nu trebuie să fie acoperit excesiv
  • copilul nu trebuie expuns la fumul de ţigară
  • pătuţul copilului ar trebui să fie poziţionat pe timpul nopţii în camera în care doarme mama (nu e recomandat ca cei doi să împartă patul; varianta ideală este co-sleepingul)
  • folosirea suzetei.

 

Foto: shutterstock.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Bebelusul