Primul an cu Tudor (prima luna)

„Cand mi-a fost adus in salon, ma intrebam daca ma voi descurca. Am fost mandra de mine cand mi-am dat seama ca plange pentru ca a facut caca.

L-am schimbat foarte usor – evident eram dotata cu de toate, am plecat de acasa ca si cand ne-am fi mutat din tara, cu tot ce ii trebuia copilului, de la pampers, pana la hainute pentru un intreg sezon, sterilizator, biberoane etc.

In prima zi cand am ajuns acasa, eram deja anesteziati de oboseala, iar cand a venit momentul primei baite, mi-a fost tare teama.

Medicul ne-a sugerat sa-l lasam sa-si faca singur programul
Asa ca il alimentam la cerere, oricum, mesele se intampla cam la fiecare 3 ore, maximum trei ore si jumatate. La fiecare masa, bea intre 125 si 170 ml de lapte.

Din pacate, eu am foarte putin lapte – productia pe o intreaga zi nu depaseste 50 de ml, cu toate ceaiurile pentru stimularea lactatiei.

Acesta a fost un motiv de mare suparare pentru mine, de altfel, mai ales in conditiile in care toata lumea mi-a vorbit despre importanta alaptarii exclusive in primele luni de viata.

M-am simtit o mama rea pentru cateva zile. Catalin, sotul meu, a fost cel care m-a linistit, ca nu e nicio nenorocire si o sa creasca si Tudor la fel ca multi alti copii, hranit cu formula.

In prima saptamana dupa ce am venit acasa, am fost destul de speriata, mai ales in zilele in care Tudor a avut episoade de plans si dimineata, si seara. Mi-a fost de real folos brosura „Tu si copilul tau”, primita in maternitate odata cu pachetul Pampers si carnetul de vaccinari.

Cand avea doua saptamani, s-a petrecut primul episod de voma. Mai regurgitase putin in timpul meselor, si cu asta eram obisnuita, dar in momentul in care a vomitat aproape tot laptele, m-am speriat foarte tare.

Se intamplase pentru ca, fiind constipat, se scremuse in timpul mesei si se agitase foarte tare, ceea ce i-a indus starea de voma. Medicul m-a linistit cat de cat, dar recunosc ca mai am emotii in timpul meselor.

Viata familiei in varianta marita
Zuzi – pisica si Porto – ciobanescul de Berna al familiei au privit cu oarecare suspiciune mogaldeata plangacioasa.

In timpul sarcinii, la presiunea familiei (si eu ma numar printre cei care nu privesc cu ochi buni prietenia bebelusilor cu animalele de casa; vad de-zavantajele care vin odata cu microbii animali'), Ana-Maria a vorbit cu cativa medici.

Cu acordul lor, Zuzi si Porto au fost salvati de exmatriculare', asa ca acum invata sa se adapteze la noua sefie. Nu s-au inregistrat episoade de gelozie, ba chiar s-a ajuns la situatia in care, daca Ana-Maria sau Catalin nu reactioneaza instant la plansul copilului, Porto le atrage atentia prin plimbari repetate intre parinti si priviri pline de repros'.

Cand am ajuns in fata casei, a aparut Buni, bunica noastra, respectiv strabunica lui Tudor, pe care nici cei 84 de ani si nici problemele cu picioarele nu o impiedica sa o ajute pe Ana la pregatirea biberoanelor si, in general, la treburile casei.

Buni este si supraveghetor-sef peste monitor, in timp ce Ana-Maria doarme si a fost instruita sa dea alarma la zgomote suspecte. Nu am rezistat tentatiei de a-i face o poza cu Ana, chiar cu riscul de a o supara pe cealalta strabunica.

Text: Simona Calancea; Foto: Alina Miron.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
ziareonline.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din Povestea lor