Prințul George dă tonul în modă

Are doar 9 luni, dar prințul George dă deja tonul în modă. Toate bluzele stil marinar s-au vândut în doar câteva ore de la apariția fotografiilor cu micul prinț în timpul recentei sale vizite alături de prințul William și ducesa Kate în Australia și Noua Zeelandă, iar Early Days a primit mii de comenzi pentru pantofiorii bleumarin ca ai prințului.

E drept că meritul alegerii ținutelor nu-i aparține, dar ce mai contează. Drăgălaș și curios, George a atras toate privirile în timpul primul său turneu oficial, iar ținutele lui (aparent) simple și nepretențioase au fost copiate automat de mamele din întreaga lume, pentru bebelușii lor.

Uite ținutele oficiale purtate de prințul George

(foto Hepta)

 

 

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton