„Procesele de vinovăţie” ale mamelor de astăzi

Vina este unul dintre sentimentele care se nasc în sufletul oricărei femei care devine mamă. Te gândeşti că ar trebui să fii în stare să le faci pe toate, iar dacă nu reuşeşti, crezi că eşti defectă'.

Probabil că nu există mamă care să nu se fi înscris încă în concursul neofical de vinovăţie. Cu orice probă imaginabilă: că nu se joacă destul cu copilul, că are un hobby, că mănâncă ciocolată, că se uită la un film în loc să… (orice altceva), că nu a spălat toate vasele seara, că munceşte prea mult la serviciu, că nu munceşte prea mult, că ţipă la copil, că nu mai are viaţă intimă cu soţul ei, că are viaţă intimă şi ce orice altceva vă trece prin minte… Iată câteva dintre procesele de vinovăţie' ale ma­melor de astăzi.

 

Am un hobby
Îmi place să pictez. Nu sunt o mare pictoriţă, dar ceea ce fac eu pe pânză îmi place şi mie, şi familiei, şi prietenilor mei.

De fapt, nici nu contează, important este că mă relaxez pictând, şi înainte de a apărea copilul, petreceam ore în­tregi cu pensula în mână. De când s-a născut bebe, nu mai pot picta în casă, din cauza mirosului – am închiriat o cameră unde am mutat şevaletul, pânzele şi toate celelalte.

Dar mă simt cumplit de vinovată că abia aştept să las copilul cu cineva pentru a fugi acolo, să fac ceva ce îmi place numai mie.

Soluţie: chiar dacă pare că furi timp de la copilul tău, fă ceea ce îţi place – a fi mamă nu este o si­tuaţie incompatibilă cu a avea un hobby. Pentru că îţi dă sentimentul că ai redevenit tu însăţi. Devii o mamă mai fericită şi mai rela­xată pentru copilul tău. Cu condiţia ca hobbyul să nu devină o prio­ritate.

Vinovăţia este un sentiment care consu­mă inutil energia care poate fi folosită mult mai util pentru căutarea de soluţii.

 

Nu mai fac aerobic
Mi-a intrat în cap de când eram însărcinată că trebuie să fac aero­bic pentru a reveni la forma ini­ţia­lă, după naştere. Dar nu îmi place şi am renunţat, însă mă simt vinovată.

Pretextul a fost (ca să mă scuz în faţa conştiinţei mele) că mai bine petrec timp cu copilul, dar nu este aşa. Şi totuşi, mă simt şi mai vinovată pentru că nu o fac.

Soluţie: nu este obligatoriu să faci un anume sport după naştere pentru a reveni la silueta de dinainte. Alege sportul pe care îţi face plăcere să-l practici. Poate fi înotul, teni­sul, alergarea, dansul, bicicleta medicinală etc. Dacă te amuză, continuă, dacă nu – mai caută.

 

Nu renunţ la masă
Normal că mă simt vinovată, pentru că durează – până îmi aranjez masa, până încălzesc şi aranjez mâncarea, eventual mai prepar şi o salată pe loc, până mănânc, apoi strâng totul – se face o oră.

Acest lux nu mi-l permit decât la pranz, nu la toate mesele. Dar este ora mea de răsfăţ, sunt o gurmandă şi îmi place să fie totul făcut pe îndelete, inclusiv mâncatul. Dar consumă timp, şi copilul…

Soluţie: eşti una dintre puţinele persoane care se respectă cu ade­vă­rat, permiţând tuturor simţurilor să savureze mâncarea. Probabil că nici nu ai probleme de greutate, pentru că mănânci pe îndelete, îţi acorzi timp suficient să te bucuri de acest lucru.

Probabil că pielea ta este strălucitoare şi fără pete, pentru că ai o digestie bună. Şi pentru că înţeleg că nu mănânci orice, şi nici pe fugă.

Iar dispoziţia ta nu este morocanoasă din aceleaşi motive – o digestie bună. Iar ca să mă mai chinuie puţin invidia – probabil că nu mănânci ca disperata seara, deoarece nu sari peste mese. Felicitări! Nu ai de ce să te simţi vinovată. Faci ceea ce ar trebui să facem toate. Prin lege!

În timp, tiparele noastre de vinovăţie (îndreptăţită sau nu) se transferă asupra copiilor, care, cel mai adesea, vor reacţiona la fel, adulţi fiind.

 

Vreau să dorm, şi dorm!
Dar mă simt vinovată. Nu sunt o somnoroasă, dar simt nevoia să dorm mai mult de şapte ore pe zi. Uneori şi în timpul zilei. Şi las co­pilul cu vecina o oră după-a­mia­za, ca să dorm puţin. Iar la 10.30 seara sunt în pat, chiar dacă so­ţului sau copilului nu îi convine.

Desigur, asta înseamnă că nu îmi termin treburile, nu spăl vasele de la masa de seară decât dimineaţa, nu bag maşina cu rufe murdare la spălat, nu calc hainele uscate decât atunci când am nevoie de ele, adică rămân o grămada de treburi pe a doua zi sau pe altă dată.

Prietenele spun că nu e normal aşa, iar eu mă simt vinovată – de egoism şi de faptul că nu sunt o bună gospodină.

Soluţie: înţeleg că, dacă faci toate acestea dimineaţa, te trezeşti des­tul de devreme – deci, nu văd care este problema. Eşti una dintre persoanele normale la cap, care vor să adoarmă înainte de 12 noaptea, pentru a-şi reface celula nervoasă.

Deci tu, spre deosebire de noi, cele pe care hărnicia ne dă afară din casă, nu te vei scleroza prematur. Somnul odihnitor este înainte de miezul nopţii şi probabil eşti o persoană echilibrată, relaxată cu copilul şi soţul tău, chiar dacă nu ai masa de călcat goală şi nici toate vasele spălate.

Ceea ce este un schimb excelent. Este mai important să fii echilibrată şi să relaţionezi normal cu familia decât să fii pe locul I la capitolul gospodine şi să fii veşnic bombănitoare.

 

Nu mai am chef de sex
Fiind în contact toată ziua cu trupuşoarele copiilor mei (braţe, mami! braţe!'), seara nu mai vreau niciun contact corporal cu nimeni (nici măcar mângâierea soţului), sunt total epuizată.

Soţul meu înţelege, raţional vorbind, situaţia, dar, pe de altă parte, se simte rănit, se simte respins. Şi asta mă face să mă simt rău, mă simt vinovată.

Uneori, din lupta cu vinovăţia apar frustrări care se transformă în agresivitate îndreptată tot împotriva celor dragi, şi iar greşim…

Soluţie: uneori, şi vinovăţia asta este un sentiment util – în cazul tău, serveşte ca semnal de alarmă că ceva poate deveni periculos. Secretul stă în a şti când să ţii cont de beculeţul de alarmă şi când să îl stingi tu singură.

De exemplu, asigură-te că îi spui soţului, când te simţi epuizată, că te simţi astfel, chiar dacă crezi că el ştie deja asta, şi încearcă să menţii o legătură caldă şi eficientă cu el şi în alte feluri decât prin sex. Dacă îi spui nu' de prea multe ori (şi când este cazul, şi când nu este), veţi intra în cercul vicios al resentimentelor şi respingerii reciproce fără rost.

Este foarte important să vă atin­geţi, să vă mângâiaţi, să vă ţineţi în braţe, pupicurile din zbor' pot face contactul fizic care să nu aducă răceala în relaţia în care sexul nu mai este ce a fost (deocamdată).

Să nu uitaţi de dulceaţa fugii de acasă' (ca în adolescenţă) pentru un weekend sau o noapte, doar voi doi, pe când copilul stă liniştit la bunici sau cu bona.

 

Nu ne mai prea jucăm
De ani de zile, mă tot gândesc să îmi fac timp pentru a mă juca din nou cu fiul meu de-a teatrul de păpuşi – jocul lui pre­ferat –, dar veşnic nu găsesc timp şi mă simt foarte rău din cauza asta.

În ultimul timp, nu am mai apucat deloc să mă joc cu el. Verdict: vinovat. Pentru că te centrezi pe liste de făcut', în loc să profiţi de moment aşa cum apare el.
Sen­tinţă: gândeşte-te că faci multe alte lucruri pentru copil, profită de orice moment cu el.

 

Dependentă de ciocolată
Obişnuiam să consider ciocolata un tabu, mereu am fost extrem de atentă cu silueta mea şi orice pătrăţică de ciocolată mi se părea un sacrile­giu. Aşa am devenit anorexică pe la 18 ani şi s-au cam chinuit cu mine medicii şi psihologul meu.

Dar nu pot să scap nicicum de sentimentul de vinovăţie pe care îl am când desfac şi mănânc o ciocolată. Ciocolata este unul dintre cei mai buni antioxidanţi. Deci, e bună.
Asta nu înseamnă că trebuie să fie felul principal de mâncare sau balsam' emoţional.

 

De fapt, de ce mă simt aşa?
Sentimentul de vinovăţie este o emoţie disfuncţională: nu ne ajută să reparăm situaţia în care a apărut, ne împiedică să gă­sim soluţii.

De fiecare dată când ne vizitează acest sentiment, este bine să ne întrebăm: la ce mă gândesc de fapt când mă simt vinovată? Fiindcă, nu situaţia în sine de­clanşsează vinovăţia (mâncatul ciocolatei, ţipatul la copil etc.), ci gându­rile mele legate de situaţie.

 

Foto: shutterstock.com

Recomandari
Redactia.ro
ziareonline.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din Familie