Profiterol

Ingrediente:

choux-uri
crema (eu am folosit de cacao)
inghetata (am folosit 3 sortimente)
frisca Hulala Naturala
ciocolata rasa

Pentru choux-uri:
125 ml apa,
110 ml ulei
sare,
140 gr faina,
5 oua.

Pentru crema:
500 ml lapte
100 gr. faina
50 gr.unt
cacao
200 gr. zahar
2-3 oua
esenta rom

Preparare:

Punem intr-un vas apa, uleiul si sarea si cand incepe sa fiarba adaugam faina in bloc, amestecand cu o lingura de lemn incontinuu timp de 3 min. Dam apoi de pe foc si asteptam sa se mai raceasca aluatul. Cand s-a racit (sau e caldut), adaugam si ouale (unul cate unul) amestecand cu telul pana devine o crema groasa. Punem crema intr-un cornet sau cu lingurita si formam choux-uri (nu prea mari), apoi dam la cuptor la 220 grade pentru 15 min. Este bine sa asezam choux-urile pe hartie sau sa ungem tava bine cu unt si s-o tapetam cu faina.

Pregatim intre timp si crema de ciocolata. Amestecam faina cu cacao si cu putin lapte. Restul de lapte impreuna cu zaharul si ouale se pun la fiert si cand incepe sa fiarba si sa se mai ingroasa turnam faina dizolvata in lapte. Amestecam in continuu sa nu se faca cocoloase si cand incepe sa se ingroase dam de pe foc si adaugam untul si esenta de rom.

O lasam apoi sa se raceasca (o mai amestecam din cand in cand sa nu prinda coaja). Cu crema obtinuta umplem choux-urile, dupa care le dam putin la frigider. Pentru asamblare profiterolului am folosit 3 choux-uri, 3 sortimente de inghetata: capsuni, vanilie, ciocolata si frisca. Asezam choux-urile in bol, peste ele punem inghetata si deasupra frisca si fulgi de ciocolata. Pofta buna!


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Deserturi