Proiect de lege: A doua inseminare, platita tot de stat si alocatie cat jumatate din salariul minim

Un proiect de lege ce prevede masuri de sporire a natalitatii a fost depus la Senat, se arata intr-un comunicat de presa publicat de Agerpres. Iata ce schimbari ar putea aduce acesta in viata mamelor:

A doua inseminare, platita tot de stat

Femeile ar putea beneficia de o a doua inseminare artificiala platita tot de stat, in cazul in care prima incercare esueaza.

In plus, tot in ceea ce priveste inseminarea artificiala, potrivit proiectului de lege s-ar elimina o conditie care exista in prezent: ca viitoarea mama sa fie casatorita.

Astfel, si femeile singure sau necasatorite ar putea deveni mame prin aceasta procedura, cu sustinerea statului.

„O persoană care astăzi este căsătorită şi beneficiază de acest program, mâine poate să divorţeze copiii fiind crescuţi într-o familie monoparentală. Nu este un argument ca la momentul inseminării mama să fie căsătorită ca mai apoi dacă divorţează sau din alte motive rămâne fără soţ nu se poate anula procedura de inseminare artificială.

E o barieră artificială creată pentru a limita numărul de mame care pot să apeleze la o astfel de soluţie', susţine deputatul PSD Mariu Bota, în expunerea de motive a actului normativ.

Reducere de impozite pentru mamele cu mai multi copii

Proiectul mai prevede si masuri de reducere a impozitului pe salariu, pentru familiile cu minim 2 copii astfel:
Incepand cu al doilea copil, mamele ar putea beneficia de reducere a impozitului de 25% din cuantumul sumei care se strânge din aplicarea cotelor de impozit pe venit, CAS şi CASS până la împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv terminarea liceului, sau până la împlinirea vârstei de 24 de ani, respectiv terminarea studiilor universitare la zi a copilului, potrivit sursei citate.

Incepand de la al treilea copil, procentul ar creste la 50% din aceeasi suma mentionata.

„…am urmărit încurajarea natalității în România, în familii cu părinți care muncesc…”

In plus, proiectul de lege prevede si o alocatie de scolarizare, pe care mamele sa o primeasca pentru 2 copii inscrisi la scoala, in intervalul claselor 0-12.
Aceasta ar putea avea valoarea a 50% din salariul minim pe economie si s-ar sista in momentul in care copiii nu merg la scoala sau raman repetenti.

‘Prin această lege am urmărit încurajarea natalității în România, în familii cu părinți care muncesc, în vederea acordării condițiilor de trai decente de creștere și învățare pentru copii’, mai sustine deputatul.

Sursa articol: Agerpres


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton