Rapsodii de primăvară. Poezii de George Topârceanu

Rapsodii de primăvară, de George Topârceanu reprezintă una dintre cele mai frumoase poezii din literartura română despre acest anotimp. Versurile sale cu o muzicalitate aparte sunt și astăzi cântate de Tudor Gheorghe.

George Topârceanu a început să scrie din fragedă copilărie, însă adevăratul său debut literar are loc mai târziu, în timpul liceului, prin publicarea creaţiilor sale în diverse reviste literare unde este coresponden. Volumele lui George Topârceanu s-au bucurat de succes, de public şi de presă, în special poezia, pentru care obţine în 1926 Premiul Naţional de Poezie.

Rapsodii de primăvară, de George Topârceanu

Rapsodii de primăvară I

Sus prin crângul adormit,

A trecut în taină mare,

De cu noapte, risipind

Şiruri de mărgăritare

Din panere de argint,

Stol bălai

De îngeraşi,

Cu alai

De toporaşi.

Primăvară, cui le dai?

Primăvară, cui le laşi?

Rapsodii de primăvară II

Se-nalţă abur moale din grădină.

Pe jos, pornesc furnicile la drum.

Acoperişuri veştede-n lumină

Întind spre cer ogeacuri fără fum.

Pe lângă garduri s-a zvântat pământul

Şi ies gândacii-Domnului pe zid.

Ferestre amorţite se deschid,

Să intre-n casă soarele şi vântul.

De prin balcoane

Şi coridoare

Albe tulpane

Fâlfâie-n soare.

Ies gospodinele

Iuţi ca albinele,

Părul le flutură,

Toate dau zor.

Unele mătură,

Altele scutură

Colbul din pătură

Şi din covor.

Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,

Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii

De frică să nu-i cadă la picioare,

Din creştet, vălul subţirel de floare.

Că s-a trezit aşa de dimineaţă

Cu ramuri albe – şi se poate spune

Că-i pentru-ntâia oară în viaţă

Când i se-ntâmplă-asemenea minune.

Un nor sihastru

Şi-adună-n poală

Argintul tot.

Cerul e-albastru

Ca o petală

De miozot.

Rapsodii de primăvară III

Soare crud în liliac,

Zbor subţire de gândac,

Glasuri mici

De rândunici,

Viorele şi urzici…

Primăvară, din ce rai

Nevisat de pământeni

Vii cu mândrul tău alai

Peste crânguri şi poieni?

Pogorâtă pe pământ

În mătăsuri lungi de vânt,

Laşi în urmă, pe câmpii,

Galbeni vii

De păpădii,

Bălţi albastre şi-nsorite

De omăt topit abia,

Şi pe dealuri mucezite

Arături de catifea.

Şi porneşti departe-n sus

După iarna ce s-a dus,

După trena-i de ninsori

Aşternută pe colini…

Drumuri nalte de cocori,

Călăuzii cei străini,

Îţi îndreaptă an cu an

Pasul tainic şi te mint

Spre ţinutul diafan

Al câmpiilor de-argint.

Iar acolo te opreşti

Şi doar pasul tău uşor,

În omăt strălucitor,

Lasă urme viorii

De conduri împărăteşti

Peste albele stihii…

Primăvară, unde eşti?

Te-ar putea interesa și: 

Gândăcelul de Elena Farago – Poezii pentru copii

Greierele și furnica. Frumoasa fabulă de Jean de La Fontaine și învățăturile din ea

Iarna pe uliță, de George Coșbuc. Poezii pentru copii