Rejuvenarea vaginală reprezintă o procedură care are ca scop principal reîntinerirea și remodelarea zonei intime feminine. Aceasta adresează modificările care pot apărea odată cu înaintarea în vârstă și care pot afecta calitatea vieții unei femei. Printre problemele pe care rejuvenarea vaginală le poate aborda se numără slăbirea musculaturii și a mucoasei vaginale, prezența țesutului în exces în zona labiilor, scăderea lubrifierii și alte disfuncții care pot cauza disconfort în timpul actului sexual sau pot duce la apariția incontinenței urinare.
Există mai multe modalități prin care poate fi abordată o astfel de intervenție. Se pot aborda metode chirurgicale tradiționale, precum vaginoplastia, care implică îndepărtarea excesului de țesut, îngustarea vaginului și retonifierea musculaturii acestei regiuni.
Totuși, o altă metodă cu adevărat revoluționară și mult mai modernă este utilizarea tehnicilor de medicină regenerativă. În acest caz, vorbim despre rejuvenare vaginală fără operație, care presupune injectarea de grăsime proprie în zonele care necesită intervenție. Această procedură are avantajul de a fi minim invazivă și de a utiliza propriul țesut al pacientei pentru a obține rezultatele dorite. Aceasta poate ajuta la refacerea țesuturilor deteriorate sau slăbite și la restabilirea funcționalității vaginale.
Procedura este adesea recomandată în cazul pacientelor la care a apărut un exces de țesut în zona labiilor mici, concomitent cu o pierdere a tonusului în zona labiilor mari. Acest exces de țesut poate provoca disconfort fizic, dar poate fi deranjant și din punct de vedere estetic. Rejuvenarea vaginală este utilă și în cazul femeilor care au trecut prin nașteri naturale. În urma nașterii, se poate produce o pierdere a elasticității țesutului și a sensibilității acestuia, iar procedura poate ajuta la restabilirea tonusului și redarea sensibilității.
Simplul proces de îmbătrânire poate fi și el un motiv bun pentru a urma această procedură. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, organismul nostru produce mai puțin colagen, ceea ce face ca pielea și țesuturile să fie mai puțin elastice. Această laxitate poate provoca disconfort și poate afecta aspectul estetic al zonei intime. Prin urmare, rejuvenarea vaginală poate fi o opțiune pentru a restabili aspectul tineresc al zonei, a readuce confortul și a îmbunătăți încrederea în sine a pacientelor.
Dacă te decizi să apelezi la o astfel de procedură, îți recomandăm tehnica de rejuvenare vaginală fără operație. Aceasta aduce câteva beneficii clare, pe care nu ar trebui să le neglijezi.
Rejuvenarea vaginală fără operație este un proces ce poate avea loc rapid, ajutând pacientele să se simtă mult mai bine în pielea lor și să aibă parte oricând de confort. Ia legătura cu un medic specialist estetician și află ce poți face pentru a te simți din nou tânără.
Dr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.
Chirurgie plastica si estetica
Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare
www.cosmedica.ro