Relaxare de septembrie pentru mămici: cum să te simți minunat la început de toamnă

Agitația dată de începerea școlii s-ar putea să îți stârnească o oarecare stare de neliniște. Echilibrul interior se transmite în exterior, iar odată ce te simți agitată, totul în jurul tău va părea că se metamorfozează. Cei mici sunt și ei extrem de sensibil la astfel de emoții, ceea ce ar putea să le schimbe și lor starea. În acest fel, o zi care se anunța a fi fără evenimente majore te consumă de energie și răbdare. 

Iată câteva idei care să te susțină zi de zi pentru a-ți menține calmul chiar și în situații neprevăzute. Astfel, îi inspiri și pe cei mici să își canalizeze corect emoțiile.

Momente pentru tine

Poate una dintre cele mai comune recomandări este să îți găsești timp pentru a te ocupa de propria persoană. Poți include aici tot ceea ce te face să te simți mai liniștită și mai echilibrată. De la o cadă plină cu apă și cu sare de baie pe gustul tău, la mers la sală, ieșiri în cadrul unui club de lectură sau chiar 2-3 ore de muncă pentru un proiect de-al tău independent.

Dacă atunci când abia apăruse bebelușul nu țineai foarte mult cont de tine, trebuie să știi că este bine să faci diferența între lucrurile urgente și cele care mai pot aștepta. De regulă, ajungem să le confundăm. Atunci când simți că te-ai încărcat negativ mult prea mult, fă un pas în spate, respiră și încearcă să îți liniștești gândurile, pentru a nu izbucni. Și acesta poate fi considerat timp pentru tine.  

Planificare corectă 

Este adevărat: o mamă fericită și echilibrată va transmite exact aceleași stări și copiilor. Planificarea oferă o claritate și un grad mare de predictibilitate, ceea ce îi face și pe cei mici să se simtă mai în siguranță și să se poată pregăti mental pentru anumite schimbări. De aceea este bine să ai un orar clar, care să fie prezentat tuturor înainte și oarecum aprobat de toată lumea. 

Planifică fiecare zi, începând de la lucrurile obligatorii care au un orar clar – de regulă, școala celor mici și programul tău de la job. Poți face asta chiar și pentru o săptămână întreagă, adăugând activitățile extra (ale adulților și copiilor) și apoi posibilele ieșiri împreună, mici excursii sau vizite la bunici. Vei ști astfel exact cât timp ai pentru alte activități recreative și te vei putea organiza mai bine. 

Respectarea deadline-urilor

De regulă, o sursă majoră de stres pentru mame este că li se pare, mai ales când au un job cu normă întreagă, că nu reușesc să se împartă în toate direcțiile. De aceea este atât de importantă planificarea de la punctul anterior. Ce avem tendința să facem este să nu putem refuza anumite task-uri care chiar ne încarcă mai mult decât ar trebui. 

Uneori, amânăm alte lucruri, iar această amânare formează un fel de cerc vicios, iar singura ieșire este delegarea unor sarcini. Delegarea unor activități în familie contribuie și la o minunată atmosferă de coeziune. 

Separarea serviciului de casă

Încă un capitol sensibil este cel al separării vieții private de sarcinile de serviciu. Mai concret, aducerea – fizică sau în gând – a problemelor de la muncă în famile nu face decât să crească tensiunea tuturor celor din jur. 

Totuși, munca de acasă a devenit o obișnuință, astfel că separarea fizică nu se mai poate (ai laptop, agendă, contracte, etc. în sufragerie). În această situație, stabilește clar cu ceilalți membri ai familiei cum se va desfășura acest proces. Este vital însă ca după terminarea orelor de lucru, să aduni tot ce are legătură cu jobul și să pui deoparte, pentru a schimba mediul și a clarifica separarea personalului de profesional.

Dacă ești și mamă și vrei să ai grijă mereu de copiii tăi, dar și să lucrezi, în timp ce arăți bine, faci menaj și vrei să ajungi la cinema, lucrurile se complică deseori. Tocmai de aceea este bine să prioritizezi și să planifici inteligent. Astfel de acțiuni vor avea un impact pozitiv asupra stării de spirit, așa că echilibrul tău emoțional va fi molipsitor. 

Sursa foto: Pixabay


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Advertorial
Buton