Rivalitatea dintre frati

Competitia pare sa fie un lucru bun, dar numai atunci cand participantii la ea au maturitatea de a o folosi constructiv, isi asuma intrarea in acest „joc” si invata ceva din ea. Cat timp este izvorata din rivalitate, nu poate fi decat distructiva.

Gelozia este o emotie foarte puternica, in special intre frati (ca sa nu mai vorbim cat de distructiva este ea intre partenerii de cuplu, constituindu-se ca model de comportament pentru copii…).

Mezinul familiei isi doreste (de multe ori) sa fie centrul atentiei tuturor, aceasta dorinta devenind o sursa inepuizabila de competitie intre frati. Dar nu numai mezinul este infometat de atentie. Sunt copii care, prin natura lor, sunt inclinati spre competitie si spre a-si gelozi fratii (si mai tarziu prietenii, partenerul de viata etc.).

Dani este un baietel de 4 ani si jumatate, care parca s-a nascut avand in mana un carnetel in care sa isi noteze sistematic scorurile la competitiile cu sora lui mai mare. Pana acum, „meciurile” au fost castigate mai ales de catre sora lui – ea fiind mai mare si avand mai multe abilitati dezvoltate.

Dar nici el nu s-a lasat – daca ea a fost laudata ca deseneaza frumos, el nu s-a limitat numai la a-i distruge desenele (ca altii), ci s-a chinuit sa i le imite, si asa a reusit, la doar 3 ani, sa deseneze ca un copil de 5.

Stie sa isi lege sireturile dinainte de 4 ani (altii nu stiu nici la 7), scrie deja literele, cifrele, face adunari si scaderi usoare, stie sa citeasca, si asta fara sa il stimuleze parintii (asa cum in mod foarte gresit fac altii – uite, X stie sa faca asta, tu de ce nu stii?). A fost suficient ca sora lui Dani sa stie deja sa faca aceste lucruri si el s-a pornit ca o furtuna sa o imite.

Numai ca nu intotdeauna aceasta gelozie si dorinta de competitie sunt benefice pentru el. |l consuma emotional, nu il lasa sa se bucure pe deplin de fiecare etapa de varsta, de nivelul lui de dezvoltare, si nu il lasa sa fie multumit cu ce are si ce stie.

Privind intotdeauna spre „ograda” surorii lui, el creste ca un vesnic nemultumit, ca un vesnic frustrat, dezvoltand o lipsa de stima de sine.

Ce ar trebui sa faca parintii lui Dani pentru a-si ajuta copilul, in loc sa se bucure tacit de tendinta acestuia de a fi hipercompetitiv?

• Sa nu considere ca trebuie sa trateze copiii la fel, ci sa ii abordeze diferentiat, pentru ca fiecare are nevoi unice. Ei trebuie abordati ca individualitati, nu ca egali. Sa ii spuna lui Dani ca sunt mandri de el ca a reusit sa faca aceste lucruri la o varsta asa de frageda, dar ca ei il iubesc pentru ceea ce este el, nu pentru ceea ce stie sa faca.
• Sa nu faca niciodata comparatii intre frati.
• Sa laude calitatile fiecaruia dintre copii, care cu siguranta sunt diferite. Astfel, ei vor intelege ca sunt diferiti si acesta este un lucru bun.
• Sa petreaca timp si cu fiecare copil in parte, nu doar cu amandoi in acelasi timp.
• Sa invete copiii sa se respecte unul pe celalalt.

De ce devin agresivi?
Cum se face ca si intr-un mediu (familie) care nu creeaza frustrare, confortabil, cu surse suficiente de hrana, cu spatiu sigur, neamenintator, rivalitatea si competitia dintre frati se manifesta, uneori chiar mult prea agresiv? Raspunsul sta in ceea ce cred copiii despre ceea ce li se ofera.

Nu in bunuri materiale, ci in atentie, grija, acceptare neconditionata. Copiii incep sa devina agresivi cu fratii lor cand cred ca risca sa piarda atentia adultilor, sau se simt exclusi.

De exemplu, un copil mic (anteprescolar) devine foarte gelos cand apare un nou-nascut in familie, pentru ca nu intelege cum isi vor putea distribui parintii sai iubirea si atentia intre el si nou-nascut.

Gelozia lui nu are legatura neaparat cu bebelusul, ci cu impresia ca va fi privat de ceea ce i se cuvine, asa ca, de multe ori, actioneaza astfel incat fie se comporta ca bebelusul, fie incearca sa il elimine cumva din atentia parintilor. Insa nu numai fratele mai mare este gelos pe cel mic; si cel mic intra in competitie cu fratele sau mai mare. Micul David incepe sa il infrunte pe Goliat.

De multe ori, din cauza ca ii tratam „la fel” (desi ei sunt atat de diferiti), cream copiilor senzatia de insecuritate…

Copiii sunt diferiti – nu-i trata la fel!
|nca de cand se naste, copilul este unic. Atata vreme cat e constient de asta si se accepta neconditionat, fara a incerca sa devina altcineva, inseamna ca ne-am facut datoria ca parinti.

Multi parinti pica in capcana „la fel”, pentru a domoli gelozia dintre frati – jucarii la fel, fac lucruri, activitati cu ei in acelasi timp, ofera aceleasi privilegii, aceleasi reguli.

Acest lucru este benefic numai daca fratii au aceeasi varsta, gen, aceleasi interese, abilitati, astfel incat aceste atitudini si lucruri „la fel” au un sens, dar sunt extrem de rare cazurile in care chiar exista situatii de acest gen. Chiar si copiii ar spune uneori ca ar vrea sa aiba parte de aceleasi lucruri sau comportamente, sau sa fie „la fel” ca fratii lor, si ca e corect sa fie asa.

Insa nu este, deoarece acest „tratament” priveaza copilul de abordarea unica a intereselor si nevoilor lui. Acest „la fel” nu stimuleaza unicitatea, originalitatea, creativitatea, ci limiteaza, amputeaza, constrange personalitatea copilului. Si il lasa vulnerabil si frustrat intr-o lume in care aproape nimic nu este „la fel” pentru toti oamenii.

Text: Cristiana Haica; Foto: Shutterstock