Rolul jucăriilor în dezvoltarea micuțului tău: cum poți folosi distracția pentru dezvoltarea inteligenței și a imaginației la un copil

Rolul jocului în educația și formarea copiilor nu poate fi neglijat. Prin joacă, micuții învață lucruri despre mediul înconjurător și acumulează experiențe care îi ajută să interacționeze cu oamenii, animalele și chiar obiectele din jurul lor. Spre exemplu, un copil foarte mic care trântește o jucărie de pământ nu face asta pentru că e obraznic. O face ca să vadă ce se întâmplă, să înțeleagă consecințele acțiunii sale. La un nivel rudimentar, joaca îi ajută pe copii să învețe despre legile fizicii. Ei învață că un obiect care cade pe jos se poate strica sau sparge sau că atunci când alergă repede se pot lovi. Ei acumulează constant informații despre mediul lor și își adaptează comportamentul în funcție de acesta.

La rândul lor, jucăriile contribuie la dezvoltarea mentală a copiilor. Gândirea abstractă, capacitatea cognitivă și imaginația acestora se dezvoltă în timp ce se joacă. Desigur, nu toate jocurile sunt benefice pentru copii. Copiii, în special cei foarte mici, trebuie ținuți pe cât posibil departe de jocurile pe computer și de cele pe tabletă care pot avea un impact negativ asupra lor în primii ani de viață. Iată care sunt jucăriile care contribuie cel mai mult la dezvoltarea inteligenței și a imaginației micuților:

Jocurile de construit

Unele din cele mai potrivite jucării pentru dezvoltarea cognitivă a unui copil sunt cele care implică o formă sau alta de construcție sau îmbinare. Atunci când lucrează la o construcție, copiii își dezvoltă atât imaginația, cât și creativitatea. Un copil care se joacă cu piese de Lego învață foarte repede lucruri despre volume, simetrie sau tipare în timp ce lucrează la o construcție. Aceștia au ocazia să-și testeze imaginația și creativitatea și să vadă ce funcționează și ce nu, în timp ce se joacă. Mai mult decât atât, acest tip de jocuri îi ajută pe micuți să își dezvolte și capacitățile motorii și dexteritatea, aceștia fiind nevoiți să-și folosească mâinile și degetele permanent.

Jucăriile de pluș

Chiar dacă nu sunt foarte interactive, jucăriile de pluș pot contribui foarte mult la dezvoltarea unui copil, indiferent dacă este băiat sau fetiță. Conform Creative Child, copiii se atașează foarte mult de jucăriile lor de pluș preferate, iar asta creează pentru părinți numeroase ocazii de a-i învăța lucruri despre comportamentul și emoțiile lor. Totodată, cu ajutorul „prietenilor' de pluș, copiii pot și să-și exerseze abilitățile de comunicare, vorbind și interacționând cu acestea.  

Uneltele de jucărie

Copiii simt nevoia să imite comportamentul pe care îl văd la adulți, iar această tendință trebuie cultivată. E bine să încerci să incluzi copiii în activitățile pe care le desfășori, chiar și cu sarcini minore. Acestea sunt experiențe pozitive din care ei au foarte multe de învățat și care le întăresc relația cu părinții. O măturică pe măsura lui sau un set mic de grădinărit pot deveni jucăriile preferate ale micuțului tău mai repede decât te aștepți. În plus, îți vor da ocazia să petreci mai mult timp împreună cu acesta, spre deosebire de tabletă sau telefon, care îi vor acapara complet atenția.

Puzzle-urile

Jocurile de puzzle sunt perfecte pentru dezvoltarea inteligenței și a atenției copilului tău. Acestea necesită concentrare și îi provoacă pe copii, lucru foarte benefic pentru dezvoltarea lor cognitivă. În plus, latura lor de mister le dezvoltă curiozitatea și pofta de cunoaștere. Nu doar atât, dar satisfacția rezolvării lor le arată cât de importantă e perseverența și implicarea pentru atingerea unui obiectiv.

Jocurile îi ajută pe copii să își formeze abilități foarte utile în viață. Îi învață lucruri despre lume, despre relațiile dintre oameni și chiar despre știință. Acestea le stimulează inteligența și curiozitatea și sunt esențiale pentru dezvoltarea lor armonioasă.  

Sursă foto: Shutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton