Scrisoare deschisa de la mama care nu alapteaza

Alaptarea este cel mai frumos si mai natural lucru din lume insa sunt mamici care din diverse motive, nu alapteaza. Iata ce vrea o mama care nu alapteaza sa stii.

„Nu am lapte”. Nici nu mai stiu de cate ori am spus asta in primele luni de cand s-a nascut copilul meu. Stiu ca oamenii aveau intentii bune atunci cand imi aruncau priviri pline de mila sau cand expirau cu neincredere, ca si cum as fi comis crima. Intotdeauna a fost dificil sa raspund imediat si cu calm.

Mamicile ca mine, care nu pot sa alapteze, de cele mai multe ori ezita sa isi spuna povestea. Ce femeie vrea sa recunoasca faptul ca este incapabila sa faca un gest atat de simplu si de natural, pe care alte mamici il fac cu atata usurinta? Ce femeie vrea sa fie criticata de mamicile care pot sa alapteze?

In mintea unei mamici care nu alapteaza, se gaseste mai multa vina si auto-dezgust, decat isi poate imagina cineva. Nu exista nimic ce poti spune, la care sa nu ne fi gandit deja, insa viata unei mamici nu este niciodata perfecta si in final, fiecare mamica vrea sa fie cea mai buna mamica ce poate sa fie, in special in primele luni.

Iata ce as vrea sa mai stii:

1. Daca am fi putut, am fi facut-o
Oriunde ma aflat eram tinta privirilor ciudate atunci cand imi hraneam copilul cu biberonul. Primeam tot felule de comentarii din partea familie si prietenilor: „Maseaza-ti sanii”, „Nu ii mai da biberonul” „Tine-l nemancat” „Un copil care nu este alaptat va fi bolnavicios” „Alaptarea este cea mai buna modalitate de a crea o legatura cu bebe”.

Ceea ce oamenii nu intelegeau este ca si eu imi doream sa alaptez, din toata inima, insa nu putem. Si nu vroiam sa ma invinovatesc, sa ma deprim si sa imi invinovatesc copilul pentru felul in care ma simteam. Am avut de facut o alegere si acea alegere mi-a apartinut doar mie, nimanui altcuiva.

2. Avem motive variate
Eu nu am putut sa alaptez deloc, pentru ca bebelusul meu sugea asa cum trebuie. Din momentul in care s-a nascut, cand venea timpul pentru alaptare, devenea agitat, plangea, tipa si isi tinea respiratia.

O prietena de-a mea pur si simplu nu putea sa produca lapte, nici macar dupa ce a folosit pompa de san si a baut toate ceaiurile recomandate pentru stimularea lactatiei.

3. Am cerut ajutor
Nu e ca si cum am tinut aceasta problema secret. Imi amintesc ca am cerut ajutorul surorii mele care a alaptat fara niciun fel de probleme, apoi am apelat la o persoana specializata in alaptare, am citit o gramada de materiale, am discutat cu mama, cu pediatrul, insa tot nu am putut sa alaptez.

4. Ca si tine, si noi ne punem la indoiala
Alaptarea este un gest natural, nu? Am vazut cum sora mea si-a alaptat toti copiii, fara nici un fel de problema. Nu a trecut nicio zi in care sa nu ma intreb oare ce este ineregula cu corpul meu, sau poate e o problema psihologica?

5. Faptul ca nu putem alapta ne sperie
Daca din cauza ca nu il alaptez, copilul meu devine bolnavicios pentru ca nu isi primeste tot nutrientii de care are nevoie? Si asta este doar unul din gandurile pe care le avem. In plus, este acea teama ca nu se va crea legatura aceea cu bebelusul in primele luni, apoi este obsesia legata de greutatea si dezvoltarea bebelusului.

6. Luam decizii grele
In ceea ce ma priveste, puteam sa continui sa ma lupt, sau sa fac ceea ce pot cu situatia data, insa nu puteam sa ma las invinsa de acest obsacol, mai ales ca aveam un bebelus care depindea in totalitate de mine. In prima perioada am folosit pompa de san ca sa scot laptele si i l-am dat cu biberonul, insa nu era suficient si a trebui sa suplimentez cu lapte praf. Incet, dar sigur, lactatia mea a scazut, pana n-am mai avut deloc.

7. Le respectam pe mamele care alapteaza
Bine, de fapt, mai mult le invidiem, pentru ca ne-am dori sa fie la fel de simplu si pentru noi, insa in acelasi timp, avem si un soi de veneratie pentru ele.

8. Hranitul cu biberonul are si unele avantaje
As putea sa am probleme pentru ca spun asta, insa hranitul cu biberonul, desi nu este alegerea ideala, s-a dovedit a avea si avantaje. Am o prietena care a trebuit sa plece din mijocul unei sedinte la serviciu pentru ca trebuia sa isi goleasca sanii. A fost o usurare pentru mine ca nu am fost pusa in aceasta situatie, desi i-am admirat mereu sacrificiul. Imi amintesc faptul ca noaptea puteam deja sa prevad cand se va trezi copilul meu sa manance pentru ca era obisnuit cu o rutina, asa ca am avut parte, in mare, de nopti linistite.

9. Alegem sa fim recunoscatoare
Am acceptat sa fiu recunoscatoare, decat sa simt ciuda sau indignare si sunt multumita ca exista alternative. Daca stai sa te gandesti lucrurile ar fi putut sa fie si mai rele. Daca, sa zicem, nu ne-am fi permis sa cumparam lapte praf? Sau, daca nu exista alternativa la laptele matern?

10. Fie ca alaptam sau nu, tot suntem mame!
Acum copilul meu este mare, si nu vad cum faptul ca nu l-am alaptat ne-a afectat relatia sau pe el. Se duce la taticul lui atunci cand vrea sa se joace cu masinutele, dar vine la mine atunci cand are teme de facut sau atunci cand vrea o imbratisare.

Inchei prin a concluziona ca am o relatie extraordinara cu copilul meu pentru ca petrecem foarte mult timp impreuna. Luam masa impreuna, facem temele impreuna, facem cumparaturile impreuna, ne jucam impreuna, iesim la plimbare impreuna. Nu cred ca relatia noastra ar fi fost diferita daca as fi putut sa il alaptez.

Sursa: smartparenting.com
Text: Simona David


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton