Sfaturi de la Doctorița Plușica

Serialul Doctoriţa Pluşica, de la Disney Junior, are în prim plan o fetiţă afro-americană, a cărei mamă este medic şi reprezintă un model pentru fetiţa sa în a se îngriji de sănătatea jucăriilor ei.

Cu siguranță ați auzit multe poveşti de la părinţi conform cărora serialul a redus teama copiilor de a merge la medic. De asemenea, îi ajută pe cei mici să înţeleagă rolul pe care îl pot avea în protejarea propriei lor sănătăţi printr-un stil de viaţă sănătos, prezentând modele pozitive pentru copiii de vârstă preșcolară, prin care aceștia își pot da seama că stă în puterea lor să schimbe lumea în bine.

Serialul accentuează informaţiile importante prin intermediul cântecelor atrăgătoare, personajelor calde şi umorului. Personajele secundare interpretează rolul jucăriilor, iar aceasta este o metodă care funcţionează, pentru ca este nevoie ca Doctoriţa Plușica să fie total credibilă şi să se creeze o distincţie clară între ea, ca om, şi jucăriile care nu sunt fiinţe umane, pentru a asigura integritatea emoţională.

Copii și părinți, deopotrivă, fredonează cântecele din serial, pe care le puteți gasi pe microsite-ul Doctorița Plușica, de pe Clopoțel Junior, unde, în cadrul unei secțiuni dedicate, există cântecele video și versurile. Sunt foarte utile, pentru că, repetând în fiecare seară, cei mici ajung să rețină sfaturile Plușicăi și să le aplice.

Doctorița Plușica prezintă la Disney Junior, în săptămâna 25-29 martie, la ora 08:10, câte un sfat nou pentru cei mici:

1. Trebuie să-i spui doctorului ce te doare pentru a te ajuta să te tratezi!

2. Toți avem nevoie de control medical o dată pe an!

3. Uneori, dintele trebuie scos pentru a opri durerea!

4. Asigură-te că părinții știu unde mergi, ca să nu te rătăcești!

5. Ești iubit pentru cine ești în interior, nu în exterior!


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton