Soarta Alexandrei ar fi putut fi alta

Ieri viata a 5 oameni a fost curmata de lipsa de educatie si saracie. Moartea lor ar fi putut fi prevenita, si fiecare din noi purtam putin din aceasta vina.

Joi dimineata, in timp ce fiecare dintre noi se indrepta spre serviciu, spre plaja sau se pregatea de o plimbare in parc, o mama facea ce nici o mama n-ar trebui macar sa se gandeasca vreodata sa faca: sa ia viata propriilor copii.

Gestul a fost judecat sau inteles, privit cu compasiune sau cu ura, insa putini se pot pune in pielea lor inainte de a arunca cu piatra, in pielea oricareia cele 5 victime de ieri, o mama si 4 copii, din care unul inca nenascut.

Pana sa incepi o propozitie de tipul „eu, in locul ei,…” tine cont ca nu ai fost vreodata in locul ei. Cel mai probabil nici nu stii ce e depresia severa, cea care iti ia mintile si dorinta de a trai.
Genul care te baga in spital de 2 ori, insa nimeni nu vede asta ca pe un semn ca ai nevoie de ajutor constant. Caci o internare nu rezolva depresia, nici nu te ajuta sa-ti pui viata in ordine dupa ce iesi.

A strigat dupa ajutor, dar nu a auzit-o nimeni

Cele doua internari anterioare nu sunt o coincidenta, ci erau semnale de alarma pentru cine avea urechi sa auda.
A strigat si cand isi dadea cu pumnii in burta, incercand sa-si provoace avort, asa cum rudele povestesc, pentru ca ii era groaza de gandul ca va mai naste un copil care se va zbate alaturi de ceilalti in saracie, dar nimeni n-a auzit-o.

Educatia salveaza vieti

Alexandra ar fi putut avea o cu totul alta viata. Ar fi putut sa stie sa previna o sarcina, la fel si sotul ei. Ar fi putut avea exact atatia copii cati putea ingriji.

Alexandra ar fi putut trai o viata decenta, lipsita de scandaluri periodice si episoade depresive. Dar pentru asta era nevoie de mai multa educatie, inca de la inceput, dar si de o consiliere psihologica reala, nu doar pe hartie.

Educatie obligatorie, ajutor psihologic accesibil: lucruri pentru care noi ar trebui sa ridicam vocea mai raspicat, pentru care ar trebui sa batem cu pumnul in masa mai des. Insa noi suntem tacuti.

Clipa in care propria mama te-a tradat

Ce demoni pot determina o mama sa faca acest gest?
Nu vom sti niciodata.
Dar demonul saraciei si a traiului de pe o zi pe alta in mod cert au fost de ajuns sa o faca sa creada ca alta scapare nu exista.
Insa un gand nu-mi iese din cap inca de cand am auzit stirea, gand care ma cutremura parca mai tare de cate ori revine.
Pentru o secunda, sau poate fractiune de secunda, cel putin unul din cele 3 suflete pe care le-a luat cu ea a simtit cel mai cumplit sentiment de pe Pamant: sentimentul ca propria mama te-a tradat, in cel mai crunt mod posibil.
Asta, oricat am incerca, oricat ne-am infiora si revolta, niciunul din noi nu-si poate cu adevarat imagina cum e sa simti.

Dumnezeu sa-i odihneasca!