Spectacol organizat de Primaria Sector 2 pentru sustinerea cauzei animalelor fara stapan

Potrivit expertilor psihologi, un copil care creste impreuna cu un prieten patruped este mai sociabil, mai responsabil, se dezvolta armonios fizic si emotional si mai mult, are o imunitate mai buna.

Daca va numarati printre acei parinti care doresc sa-si creasca micutul alaturi de un animal de companie, sunteti asteptati sambata, 30 octombrie, de la ora 11.30, in Parcul Plumbuita (intersectie Colentina cu D-na Ghica) sa va alegeti un prieten si sa salvati o viata.

Evenimentul Sansa pentru suflete' este organizat de Primaria Sectorului 2, in colaborare cu asociatiile de protectie a animalelor (asociatia GIA – Group Initiative for Animals si Asociatia Sansa pentru schimbare') si Fundatia Romana de Folclor, Valeria Arnautu si Monica Davidescu.

Daca sunteti in cautarea unui membru patruped in familie, la Sansa pentru suflete' veti gasi catei frumosi, pui si adulti, dar si pisici gratioase. Toate animalele au carnete de sanatate si sunt sterilizate, sau vor fi sterilizate gratuit atunci cand ating varsta potrivita (in cazul puilor).

Pe langa campania de adoptie pentru caini si pisici, evenimentul are ca scop sustinerea cauzei animalelor fara stapan si informarea cetatenilor cu privire la importanta sterilizarii animalelor pentru a preveni suprapopularea felina si canina pe strada. Veti afla detalii despre programele de sterilizare oferite de Primaria Capitalei si de asociatiile de protectia animalelor.

In cadrul evenimentul, asociatia GIA – Group Initiative for Animals va discuta cu toti cei care doresc sa adopte un animal si va oferi sfaturi importante pentru ingrijirea lor, dar si informatii despre sterilizarile gratuite pentru catei si pisici.

Asociatia Sansa pentru schimbare va veni cu detalii despre programul de reteritorializare a cainilor fara stapan, dupa ce sunt sterilizati.

Printre artistii invitati se numara: Aurelian Temisan, Mihai Constantinescu, Marcel Pavel, Ovidiu Komornik, Mihai Traistariu, Miki, Alb-Negru, Victor Iyla, Valeria Arnautu, Elisabeta Turcu, Saveta Bogdan, Steliana Sima, Vasile Ciobanu, Stefania Rares si trupa de dans Trouble Crew.

Artistii va ofera un spectacol facut cu tot suflet, din drag pentru animalele abandonate sau in suferinta. Veniti sa aflati cum le puteti ajuta, chiar daca nu le puteti lua acasa.

Va asteptam cu muzica, cu animalute de adoptat si cu informatii pretioase.
Vino pe 30 octombrie 2010, ora 11.30 in Parcul Plumbuita (intersectie Colentina cu D-na Ghica).


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri