Laptele reprezintă și o modalitate de hidratare a organismului, datorită conținutului important în apă. Alături de alte lichide, poate acoperi necesarul zilnic, atât la copii, cât și la adulți. Pentru persoanele active, la care necesarul de apă, proteine și minerale este mai mare decât la cei sedentari, laptele este o cale de a susține efortul fizic și refacerea organismului după efort. Chiar dacă putem obține proteine, calciu și vitamina D și din alte surse alimentare sau din suplimente nutritive, laptele are avantajul că ne oferă acești nutrienți în doze suficiente pentru a menține o stare bună de sănătate, a ne întări sistemul imunitar, iar pentru copii reprezintă un aliment esențial pentru buna lor dezvoltare. Dintre toate mineralele conținute în organismul nostru, calciul este cel mai bine reprezentat din punct de vedere cantitativ și este nevoie să existe în mod curent în alimentația noastră; el are roluri fiziologice multiple, iar carența de calciu pune probleme serioase pentru sănătate. Laptele reprezintă una dintre cele mai bune surse de calciu', am aflat de la dr. Șerban Damian, nutriționist sportiv acreditat CIO, care ne-a vizitat la redacție împreună cu echipa DA, Lapte!
Campania „Da, lapte' inițiată de Tetra Pak promovează beneficiile consumului de lapte și principiile alimentației echilibrate în contextul în care mai puțin de jumătate din consumatorii români obișnuiesc să ia micul dejun zilnic sau aproape zilnic
Conform studiului Euromonitor 2012, românii ocupă penultimul loc din Uniunea Europeană la consumul de lapte de vacă ambalat, cu numai 32 de ml de lapte pe zi de persoană, deși specialiștii recomandă cel puțin o cană de lapte pe zi.