Spune și tu ”Da, lapte!”

Tetra Pak, lider in industria procesarii si ambalarii alimentelor, a lansat cea de-a treia editie a campaniei „Da, lapte!', cu sustinerea celor mai importante companii din industria laptelui din Romania. Campania isi propune sa contribuie la cresterea nivelului de informare a consumatorilor despre alimentatia echilibrata si beneficiile consumului de lapte.

Conform unui studiu comandat de Tetra Pak si realizat de 360 insights in randul consumatorilor urbani, numai 43% dintre romani iau micul dejun zilnic sau aproape zilnic, iar dintre acestia persoanele active au cele mai mici procente (38% dintre cei de 18-24 de ani si 39% dintre cei de 25-34 de ani); in schimb, procentele cresc in randul consumatorilor maturi si varstnici (53% dintre cei de 45-54 de ani, 72% dintre cei de 55-64 de ani). Obiceiul de a lua micul dejun nu este influentat de existenta unui copil in familie, deoarece doar 50% dintre cei care iau micul dejun frecvent (zilnic sau aproape zilnic) au copii.

Ce spun specialiștii

Micul dejun ne asigura aproximativ 30 % din aportul energetic zilnic. Daca sarim peste micul dejun atunci, in prima parte a zilei, neavand aceasta energie necesara nici randamentul nostru, nici intelectual, nici fizic, nu va fi corespunzator. Micul dejun trebuie sa ne furnizeze si proteine de calitate superioara, care sunt prezente in lapte. Totodata, laptele asigura si necesarul de calciu, fosfor dar si de alte minerale si vitamine; in plus, contribuie si la hidratarea organismului, cu un aport caloric scazut (cca 60 de calorii pentru 100 de ml de lapte semidegresat)', ne recomanda Prof. dr. Gabriela Radulian, medic primar diabet, nutritie si boli metabolice.

 

Bogdana Bursuc, psiholog clinician, ne spune ca „este important sa ne cream un ritual al micului dejun si al unor mese si pauze, in general, deoarece ne ajuta sa cream contexte in care noi pur si simplu sa putem sa ne gandim la lucruri bune, sa avem un moment de liniste, un moment in care sa ne conectam cu ceilalti. Cand iau micul dejun sau o gustare, o pauza in timpul zilei, inseamna ca imi fac timp pentru mine, ca eu si starea mea de bine suntem pe lista de prioritati. Modul in care imi incep dimineata are o influenta asupra intregii zile si starea mea de bine depinde de fiecare alegere pe care o fac. Din punct de vedere psihologic, micul dejun poate reprezenta un astfel de ritual care sa ne schimbe dispozitia, un moment in care noi devenim importanti, nu ne grabim si ne bucuram de prezenta celor dragi si de o masa buna.'

Despre lapte și beneficiile lui

Laptele este un aliment complet, care ne hidrateaza si hraneste in acelasi timp deoarece contine 87% apa, proteine (3-3,5%), glucide (4-5%) si lipide (3,5-4,5%), plus toate mineralele (calciu, fosfor, magneziu, potasiu, zinc, iod, fier, crom) si bacterii lactice care asigura buna functionare a organismului si cresterea imunitatii. Asigura un raport optim de calciu, fosfor si proteine, atat de necesare pentru cresterea si buna functionare a sistemului osos si muscular.

Alaturi de legume, fructe, cereale, carne si oua, laptele este un element de baza in cadrul unei alimentatii sanatoase deoarece, datorita nutrientilor sai, laptele contribuie la mentinerea si imbunatatirea starii de sanatate daca este consumat in fiecare zi.

Laptele reprezinta si o modalitate de hidratare a organismului, datorita continutului important in apa. Alaturi de alte lichide, poate acoperi necesarul zilnic, atat la copii, cat si la adulti. Pentru persoanele active, la care necesarul de apa, proteine si minerale este mai mare decat la cei sedentari, laptele este o cale de a sustine efortul fizic si refacerea organismului dupa efort.

Chiar daca putem obtine proteine, calciu si vitamina D si din alte surse alimentare sau din suplimente nutritive, laptele are avantajul ca ne ofera acesti nutrienti in doze suficiente pentru a mentine o stare buna de sanatate, a ne intari sistemul imunitar, iar pentru copii reprezinta un aliment esential pentru buna lor dezvoltare. Dintre toate mineralele continute in organismul nostru, calciul este cel mai bine reprezentat din punct de vedere cantitativ si este nevoie sa existe in mod curent in alimentatia noastra; el are roluri fiziologice multiple, iar carenta de calciu pune probleme serioase pentru sanatate. Laptele reprezinta una dintre cele mai bune surse de calciu', ne recomanda dr. Serban Damian, nutritionist sportiv acreditat CIO.

Despre campanie

Campania se va derula in perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014 si este sustinuta de principalele companii si marci din industria laptelui din Romania precum Danone, LaDorna, Napolact, Olympus, Zuzu, care folosesc tehnologia de procesare si ambalare la cutii de carton Tetra Pak.

Mai multe informatii sunt disponibile pe www.dalapte.ro si pagina de Facebook http://www.facebook.com/BeaLapte


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri