Starbuck, donatorul universal de spermă, vine şi la noi!

Pe 28 iunie va avea premiera în cinematografele româneşti filmul Starbuck, o comedie despre un donator de spermă mult prea eficient, care s-a trezit la maturitate cu 533 de copii necunoscuţi, plus unul proprietate personală.

Starbuck este o producţie canadiană în regia lui Ken Scott, iar personajele principale sunt: Patrick Huard (în rolul lui Starbuck), Julie LeBreton (prietena lui Starbuck) şi Antoine Bertrand (avocatul său).

Pelicula a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto 2011, unde a câştigat Premiul publicului'. Acelaşi trofeu l-a obţinut şi la Festivalul Internaţional de Film de la Palms Springs (SUA), în 2012. Tot Starbuck a fost cel care a închis Festivalul de Film Transilvania TIFF, ediţia din 2012.

Starbuck este distribuit în România de Asociaţia Culturală Macondo.

David Wozniak (interpretat de Patrick Huard) are 42 de ani şi este fiul unor emigranţi polonezi în Canada, acum proprietarii unei modeste măcelării din Quebec, unde acesta lucrează alături de fraţii săi.

David este genul boem, veşnic nematurizat, care fuge de responsabilităţi. La serviciu nu este chiar angajatul model, are o prietenă dar nu locuiesc încă împreună şi mai are o datorie de 80.000 $ la nişte cămătari care îl calcă o dată pe săptămână.

În acest concurs de împrejurări, David află nişte lucruri care îi schimbă total cursul vieţii. Îndelungata sa activitate ca donator de spermă, sub pseudonimul Starbuck, de când avea 20 de ani, se pare că l-a calificat astăzi în postura de tătic a 533 de copii. Din care 142 s-au constituit într-un grup care au acţionat în judecată clinica de fertilitate pentru ca aceasta să le divulge identitatea din spatele pseudonimului Starbuck. Pe scurt, copiii ajunşi azi la vârsta de 20 de ani vor să-şi cunoască tatăl natural. În plus, prietena sa îi comunică faptul că a rămas însărcinată.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri