Sunt timid, dar ma tratez!

Timiditatea este o forma ciudata de narcisism, prin credinta ca felul cum aratam sau ne purtam este important pentru ceilalti. Cei din jur nu ne evalueaza permanent pe noi, timizii…
 
 
Toti copiii sunt timizi? Nu, dar ar putea fi. Ar putea deveni, daca vad in familia lor persoane timide, care scapa prin comportamentul de „timid de unele responsabilitati sociale, sau sunt lasate in pace de catre ceilalti.

Sau daca sunt speriati de parinti, ori bunici ca „lumea zice… ceva rau cand te vede facand sau nu anume lucru.

Numai expresia ce-o sa zica mami? (sau tati, copiii, colegii, doamna de la gradinita) creeaza o presiune sociala artificiala asupra copilului, care va invata sa se comporte tinand cont de ce va zice lumea.

Potentialii timizi sunt copiii care au fost aruncati in situatii sociale noi pentru ei, fara o pregatire prealabila, fara sa li se spuna ce se va intampla acolo unde merg, ce se asteapta de la ei, cum ar fi bine sa se comporte – in vizita, la doctor, la gradinita, la teatru, la magazin etc.

Nu confunda!
Partea buna este ca timiditatea nu este incurabila. Partea rea este ca ea poate fi confundata cu elemente de conduita/ comportament ale temperamentului introvertit. Un introvertit nu este un timid, ci un om care comunica mai putin, este mai inclinat spre reverie si se adapteaza la situatii noi cu o oarecare inertie. A-i pune eticheta de „timid unui copil introvertit este un branci spre a-l face sa se simta si mai inadecvat.

Timidul este un copil normal, care uneori se poate retrage in carapacea sa, pentru a castiga timp de evaluare a situatiei in care se afla. In general, pe masura ce copiii castiga sentimentul de control in intalnirile cu oamenii care nu le sunt familiari, timiditatea dispare.

Dar sunt si copii (si adulti) care se comporta timid fata de oricine, insa atunci nu mai vorbim de timiditate, ci de anxietate sociala.

Timiditatea nu este o boala, un handicap, o rusine si nu trebuie „tratata cu replici de genul „ma faci de ras…

N-am curaj!
De pe la varsta de cinci ani, putem spune ca anumite comportamente constante de evitare la copii tin de timiditate. Daca un copil de trei-patru ani se ascunde dupa picioarele parintilor cand trebuie sa spuna „buna ziua lui nenea nu este timiditate.

Timiditatea nu este de ignorat. Odata ajuns la scoala, timidul va escalada comportamentele de retragere, ii va fi tot mai greu sa stabileasca relatii noi, iar treptat va ajunge adultul anxios, care nu va avea curaj sa ii spuna doamnei din tramvai ca sta pe piciorul lui cu tocul de la pantof, care nu va indrazni sa ii spuna sefului ca nu poate sa stea si azi peste program, deoarece este ziua de nastere a copilului, care va suferi in tacere de stomac, ficat, dureri de cap… Caci, daca spune toate astea, ce o sa zica lumea?

Care este solutia?
Ce facem cu un copil timid? Nu ii spunem mereu vai, dar ce timid esti, nu mai fi asa timid – scuzati-l, e timid… Trebuie sa ii spunem te simti putin rusinat acum, dar e normal, nu o cunosti pe doamna, dar cand vei vorbi cu ea vei vedea ca este draguta. Copilul nu trebuie obligat sa salute sau sa dea mana.

Una este sa ii zici in soapta (nu tare, ca sa sune a observatie) spune buna dimineata, si alta este sa tipi la el ca nu saluta, eventual sa spui ca este prost-crescut (nu l-ai crescut tu?).

Respecta-ti copilul si decizia lui de a nu interactiona cu doamna, care probabil nu ii place… Accepta-l asa cum este, incurajeaza-l, lauda-l cand interactioneaza cu ceilalti, fii mandra de el. Ajuta-l sa isi construiasca o imagine de sine buna.

Anumite comportamente ale familiei pot accentua timiditatea sau o pot declansa la copiii care nu au o asemenea tendinta.
 

 

Sa nu faci Sa faci
Nu vorbi in locul copilului. Lauda-l, subliniaza-i calitatile.
Nu ii spune ca este timid. Ignora cand copilul refuza sa vorbeasca.
Nu il critica in fata altora. Spune-i clar ce astepti de la el.

Text: Cristiana Haica, Foto: HEPTA/PHOTONONSTOP

.

Recomandari
Unica.ro
Recomandari shopping
Mai multe din 4 - 5 ani