Supa de gaina

Ingrediente:

o gaina de 1-1,5 kg,
4-5 morcovi,
4-5 radacini de patrunjel,
1 ardei,
1 telina,
1 capatana de usturoi,
5-6 boabe de piper,
sare,
patrunjel verde tocat.

Preparare:

Gaina se curata bine si se spala, se transeaza si se pune deoparte. Zarzavatul se curata si se spala. Morcovii, daca sunt mari, se taie in doua. Pe cat posibil, zarzavatul se lasa intreg. Se pune la foc o oala de 10 litri cu 7 litri de apa in ea. Se lasa sa fiarba. Cand a inceput sa fiarba apa din oala, punem carnea transata de gaina, inclusiv pipota (ficatul nu, fiindca tulbura supa) si zarzavatul, boabele de piper si usturoiul curatat, insa netaiat.

Se lasa supa la foc mic, sa nu se tulbure, si se adauga o jumatate de lingurita de sare (daca mai trebuie, mai punem la sfarsit). Se inlatura spuma din cand in cand. Se lasa la fiert cam o ora-o ora si jumatate, depinde cat este de batrana gaina (se verifica osul stern: daca este tare, trebuie fiarta, nu gluma).

Dupa ce supa a fiert (verificam carnea cu o furculita, de preferat pipota sau pieptul), o lasam cam o jumatate de ora pe aragaz, cu focul stins, sa se odihneasca. Apoi o strecuram si separam carnea de zarzavat. In supa putem pune taitei sau galuste, fierte separat, taiteii in apa, iar galustele in supa.

Taiteii se scurg si se clatesc cu apa rece, apoi se adauga in supa. Galustele se scot cu lingura din vasul in care au fiert si se pun in supa limpede. Se serveste cu patrunjel verde tocat pe deasupra.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton