Talentele copiilor nostri

La varsta adulta, avem tendinta sa uitam cum ne ocupam timpul ca si copii. Daca ii mai avem la indemana pe cei care ne-au fost atunci in preajma, s-ar putea sa descoperim lucruri foarte interesante despre noi.

Oare de ce, ca adulti, astazi am „uitat de talentele de atunci?

Putem descoperi faptul ca unii dintre noi ajungeau sa stea inchisi ore in sir in casa, fetite fiind, si desenand la nesfarsit papusi, sau baietei care mazgaleau aceeasi batalie navala pe hartie.

Sau cum unii dintre noi aveau o atractie irezistibila spre ritm si incepeau sa danseze la cea mai mica tonalitate muzicala.

Sau, in alte cazuri, cum unii dintre noi ajungeau sa-si petreaca ziua intreaga batand mingea sau sarind coarda, spre disperarea parintilor care, stim foarte bine, nu sunt atat de rabdatori cu metehnele copiilor.

Cred ca la acea varsta in fiecare dintre noi vorbea micul (sau marele) nostru talent. Cred ca la acea varsta, cand inca nu eram asfixiati de povara cotidianului, cand nu auzeam vocea cicalitoare a mamei sau pe cea autoritara a tatalui cu „pune mana si tu pe o carte, ca ai sa ajungi de ca de capul tau', inclinatia noastra mergea spre ceea ce ne placea si ne era usor sa facem – spre talentul nostru.

Intr-adevar, daca vorbim despre talent, vorbim despre acele lucruri pe care ne este usor sa le infaptuim. Recunoastem un copil talentat la pictura dupa primele trei linii pe care le trage pe o hartie, pentru ca le trage cu usurinta si gratie.

Recunoastem un viitor dansator dupa felul in care intra intr-o camera, dupa primii doi – trei pasi care par usori si armoniosi.

Recunoastem un viitor Hagi dupa un singur sut intr-o minge. Gratia cu care facem insa unele lucruri nu este suficienta. Pentru a creste intr-adevar in directia spre care ne impinge talentul este nevoie sa fim sprijiniti de catre cei din jur, cel putin la inceput.

Din acest punct de vedere, parintii nu au rolul de descoperitori de talente. Mai degraba, parintii isi gasesc un rol adecvat – sau un contra-rol, uneori – acela de cultivatori de talente.

Responsabilitatea adultului tine de o decizie care de multe ori da batai de cap familiei – ce facem, il facem muzician sau doctor?

Pentru ca talentul unui copil, mai ales atunci cand cade pe neasteptate peste o familie, poate sa creeze multe belele.

Sunt talente care nu par deloc banoase, sunt talente care sunt asociate cu o imagine mai degraba negativa – multi dintre adultii zilelor noastre au impresia ca artistii sunt o liota de indivizi mai mult sau mai putin iresponsabili.

Si chiar daca boema pare atragatoare ca idee, in realitate multi parinti prefera optiunea pragmatica, pentru ca studiile sau cariera sau mai stiu eu ce par sa fie mai importante decat niste mazgalituri pe hartie.

Si astfel, la varsta adulta, ne amintim mai degraba cu nostalgie de acele momente placute din copilarie, in care se intampla sa facem cu gratie si usuratate cate un lucru.

Orice talent necesita o instrumentalizare complexa
Nu este suficient ca odrasla sa smulga admiratia celor din jur, a profesorilor si a familiei printr-o productie artistica sau printr-o performanta sportiva.

Astfel, spre exemplu, viitorul pictor ar trebui sa se familiarizeze cu cat mai multe posibile suporturi si instrumente pentru creatia lui.

Instrumentalizarea este importanta si pentru talentele „fizice', fie ca micutul vrea sa devina tenismen, inotator sau fotbalist, fiindu-i necesare abilitati motrice complexe care ii recomanda si practicarea altor forme de miscare.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


Recomandari
Redactia.ro
ziareonline.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din Psihologie