Tati este gelos pe bebe

Relaţia unui tată cu copilul lui este unică. Dar este de multe ori competitivă. De ce? Pentru că amândoi se simt oarecum, într-un mod frumos, rivali pentru cucerirea iubirii frumoasei prinţese: mami.

Totul s-a schimbat de când s-a născut Rareş. Mi se pare că nu mai petrec deloc timp cu soţia mea, că nu mai are ochi şi pentru mine. Copilul este centrul preocupărilor ei. Se pare chiar că are mai multă grijă de bebe şi face asta mai bine decât o pot face eu. Într-un fel, e normal, ea e mama lui. Cred că sunt gelos. Mă simt aiurea, chiar am sentimente de vinovăţie, pot spune chiar că îmi este ruşine. Dar sunt gelos. Ce aş putea face?

Aceasta este întrebarea unui tătic care a avut curajul să spună cu voce tare ceea ce simte. Puţini au curajul de a exprima în cuvinte şi nu în fapte aceste sentimente.
Se pare că avem tendinţa să ne îngrijorăm de sentimentele pe care le descoperim în sufletul nostru, când, de fapt, contează mai mult ce facem cu ele. Este absolut normal să fii gelos, tinere tătic, pe „relaţia soţiei tale cu bebeluşul vostru, mai ales dacă ea şi alăptează.

Dar cine este cel care realmente îţi provoacă gelozia? Soţia – pentru că are o relaţie foarte strânsă cu bebeluşul şi petrece tot timpul posibil cu el? Că nu vede nimic altceva decât copilul, pentru că poate este destul de nesi­gură pe ea? Sau eşti gelos pe bebeluş, că a apărut între tine şi soţia ta, că îi „fură cea mai mare parte a atenţiei ei, că ea nu vede viitorul decât pomenindu-l la fiecare trei cuvinte pe bebeluş, că este unicul beneficiar al braţelor ei de care şi ţie îţi este dor? Cred că ambele.

Ce e de făcut?
Exteriorizează ceea ce simţi spunând şi altora, cerând mai multe păreri.
Ca să poţi trece peste sentimentul de gelozie, va trebui să începi să vorbeşti despre asta. Dacă poţi, ar fi bine să vorbeşti direct cu partenera ta de viaţă. Fie că simţi că ai nevoie de mai multă atenţie din partea ei, fie că ai nevoie de sprijin emoţional de la ea sau de mai mult timp petrecut împreună doar voi doi, spu­ne-i soţiei ceea ce simţi şi ceea ce îţi doreşti cât mai sincer şi mai limpede posibil.

Ştiu că nu îţi este uşor, de­oa­rece te gândeşti: „Cum să o deranjez tocmai acum cu problemele mele, ea este aşa de obosită şi de epuizată şi mai vin şi eu cu prostiile mele, ea tocmai a născut un copil şi eu ar trebui să fiu cel care o susţine şi îi oferă suport emoţional. Te temi că ţi-ar putea spune că te răsfeţi, ca eşti slab sau că te gândeşti numai la tine, că nu îţi pasă de bebe. Posibil. Dar dacă nu vorbeşti despre lucrurile aces­tea, ea nu are cum să viseze că le simţi. Vei spune poate dacă mă iubeşte, va şti, însă nu este adevărat. Nici tu, de foarte multe ori, nu ai ştiut că ea se frământă, că se simte singură şi nesigură. Dacă nu mă crezi, întreab-o.

Dacă nu îţi este uşor să vor­beşti cu ea despre sentimen­tele tale, vorbeşte cu un prieten de încredere. Uneori, vorbind despre sentimentele noastre cu altcineva ne ajută să clarificăm ceea ce simţim şi apoi ne este mai uşor să îi vorbim şi partenerului de viaţă despre aceasta. Sau poate vrei să vorbeşti cu alţi prieteni nu foarte intimi care au şi ei copii – ei au trecut prin ce treci tu şi poate au depăşit situaţia, poate că îţi vor spune şi cum au făcut-o, că lucrurile reintră în normalitate după ce reuşiţi să stabiliţi o anumită ru­tină, program cu copilul.

Dacă şi aşa este dificil, mergi la terapeut şi clarifică problemele tale. Oricum, ceea ce nu trebuie să faci este să stai aşa, să încerci să treci singur peste asta şi să te încarci de resentimente. Cel mai rău, cel mai periculos lucru este să îţi îngropi gelozia!

Vorbeşte cu soţia ta despre sentimentele care te încearcă. Nespuse, ele vor ieşi la suprafaţă într-un mod nepotrivit.

• Un copil spunea despre unchiul lui, gelos pe soţia şi bebeluşul care li se născuse de curând: „Eu îl înţeleg că este gelos, poate mămica lui nu l-a iubit foarte mult şi nu se purta frumos cu el, aşa că el a crezut că soţia lui e mămica şi voia să fie şi mămica lui, şi a bebeluşului, şi a crezut că pe el nu îl mai iubeşte. Că îl va iubi doar pe bebe. Aşa am crezut şi eu când mami l-a născut pe fratele meu.

•  O posibilă explicaţie. Mulţi bărbaţi văd, de la înce­putul relaţiei lor, în partenera de viaţă, trăsături ale propriei lor mame. Sau nu le văd, dar, intuitiv, îşi aleg o parteneră care îi seamănă mamei lor în atitudine. Instinctiv. Şi atunci, este oarecum firesc să scape oricărui control şi oricărei logici gelozia atunci când li se naşte un bebeluş. Apoi încearcă să îşi controleze gelozia, să o cenzureze.

• Rivalitatea care se naşte acum cu copilul va continua şi va îmbrăca diferite as­pec­te, între care unul dintre cele mai grave este cel în care desconsideri calităţile copilului şi, pe măsură ce creşte, începi să le conteşti – nu eşti chiar aşa de deştept, nu reuşeşti să faci nimic ca lumea, nu o să fii în stare să termini şi tu o treabă etc. Sau vei intra în competiţie cu mama pentru afecţiunea copilului şi vă veţi „bate în săbii pentru răsfăţul aces­tuia. Ceea ce, din nou, este foarte grav.

• Mai există şi varianta de a „demisiona din rol, nu neapărat de a divorţa, ci de a te retrage din implicarea în creşterea şi educarea rivalului, de retragerea din ceea ce înseamnă rol de tată. Iar forma cea mai dezamăgitoare este de a găsi alte braţe de femeie, mai înţelegătoare cu tine şi sentimentele tale.

Foto: shutterstock.com