Tati știe mai bine! Află-i soluțiile!

Mami, s-ar putea să fii surprinsă de ce vei afla, însă, uneori, tati știe mai bine, iar soluțiile lui în ceea ce privește creșterea și educarea copilului dau mai multe roade decât ale tale. Te întrebi cum e posibil așa ceva? Îți spunem noi.

Îl lasă pe cel mic să-și asume riscuri

Situațiile mai mult sau mai puțin periculoase în care tati îl antrenează pe copil sunt de neînțeles pentru mami. Tati, în schimb, crede cu tărie că cel mic trebuie să încerce lucruri, nu-l putem crește într-un bol de sticlă, unde să nu-l atingă nici un fir de praf. Asta nu înseamnă că îl lasă intenționat să se accidenteze. Dacă simte că e vreun pericol, intervine, însă nu înainte de a-l lăsa să experimenteze lucruri. Mami are tendința de a-l supraproteja, tăindu-i în același timp și elanul de a face anumite lucruri.

Soluția pentru mami: Uneori, copiii trebuie să își asume și riscuri, în caz contrar, pe viitor, nu se vor implica în nicio activitate pentru care nu se simt 100% pregătiți (ori, de multe ori, capeți experiență tocmai încercând lucruri, greșind și învățând din greșeli).

Mami, acceptă ca cel mic să se implice doar în activități cu care ești de acord, însă atunci când e vorba de o situație care îți face inima să bată mult mai repede, întreabă-te: copilul chiar e în pericol sau doar îmi e mie greu să privesc scena? Iar dacă ajungi la concluzia că tu ești de vină, retrage-te din peisaj și așteaptă să se termine activitatea, fără a privi.

tata si copilul la joacaAre mai multă încredere în propriul instinct decât în ce spun experții

Spre deosebire de mami, care nu iese din cuvântul specialiștilor și vrea mereu să facă „ce trebuie, tati se bazează foarte mult pe ceea ce simte și crede el de cuviință: dacă noi, părinții lui, nu știm ce-i mai bine pentru el, atunci cine?

Soluția pentru mami:

În unele situații, e necesar să ceri și sfatul unui specialist, însă e bine să ai încredere și în tine și să te bazezi pe propriile instincte. La urma urmei, nimeni nu-ți cunoaște copilul mai bine decât tine, și, în plus, nu vei putea cere toata viața sfatul experților pentru orice problemă apărută.

Reușește să convingă copilul fără a dramatiza

Spre deosebire de mami, care nu concepe ca cel mic să nu facă ceea ce ea consideră că trebuie făcut, tati nu-l „obligă pe copil să meargă la baie și să se spele, atunci când juniorul nu vrea. Nu ar face decât să stârnească multe urlete și plânsete… În schimb, abordează problema altfel: ce zici, ne jucăm tenis pe consolă înainte sau după ce facem baie?

Soluția pentru mami:

Mami, nu mai face din orice o problemă de viață și de moarte – nu e o tragedie dacă cel mic nu vrea să facă baie sau refuză să mănânce supa-cremă de legume o dată. Relaxează-te, fii mai flexibilă și încearcă altă abordare (nu atât de dramatică), în care, dacă este nevoie, implică personajele de desene îndrăgite de cel mic, activitățile preferate ale copilului etc.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Buton