„Te spun!” Micii justitiari

Cum sa nu parasti, cand tu ai fost invatat sa nu minti, sa nu strici jucariile, sa nu ii deranjezi pe ceilalti, si vezi ca altii nu respecta regulile?

De foarte mic, copilul este invatat sa se supuna regulilor. Iar pe de alta parte, el pastreaza puritatea cu care fiecare dintre noi ne-am nascut si pe care o pierdem cu fiecare zi ce trece.

Copilul este inzestrat cu un simt natural al dreptatii, atat de pronuntat, incat percepe chiar si nedreptati pe care adultul le ignora.

Tocmai faptul ca este mai slab si mai lipsit de aparare il face mai sensibil, si orice gest nedrept are un puternic ecou in sufletul lui. El semnaleaza nedreptatea, spre a fi reparata.

Cine este autoritatea morala suprema si cel care poate rezolva totul in lumea asta numai cu un cuvant sau un gest? Adultul! Lui trebuie sa i se adreseze, deci. Asa apar, paraciosii!

Ce se intampla la gradinita
Educatorii si profesorii sunt obisnuiti cu paraciosii. De ce paraste copilul?
Uneori vrea sa interactioneze cu educatorul si gaseste si aceasta cale de a atrage atentia. Alteori, copilul vrea sa vada reactiile educatorului la faptele reclamate.

Sa vada ce este permis si ce nu, care sunt favoritii in grup sau, cand este nesigur pe regulile formale si informale ale colectivului, gaseste aceasta modalitate sa le verifice. Copilul paraste si pentru ca se simte frustrat.

Diferenta observata de el intre ceea ce se spune si ceea ce se face sau intre ceea ce stie el ca e bine si ceea ce este apreciat ca bine sau este penalizat ca rau produce in mintea copilului (si a adultului) o distanta numita disonanta cognitiva sau afectiva, iar aceasta disonanta, nerezolvata, duce in timp la probleme mari afective si comportamentale.

Pe de alta parte, un copil obisnuit sa primeasca totul, in momentul in care i se refuza o jucarie, de exemplu, va incerca sa o obtina in orice mod – sa foloseasca adultul ca unealta a obtinerii acesteia de la copilul care o are in acel moment.

Copilul trebuie sa cunoasca bine de la inceput regulile grupului in care intra: clasa, grupa de la gradinita etc.

Trebuie sa stie ce se asteapta de la el, sa cunoasca lucrurile acceptate si acceptabile si lucrurile pe care nu trebuie sa le faca. Rolul educatorului (daca vorbim despre colectivitati de copii) este decisiv.

Pe langa formularea clara a regulilor, exemplul personal conteaza foarte mult. Daca li se vor adresa copiilor intrebari de genul Cine a stricat jucaria?, trebuie sa stii ca unul dintre ei va pari.

De obicei, vinovatul se teme de asumarea imediata a raspunderii pentru fapta sa. Cultivarea unei atmosfere calde, sincere, bazate pe rabdare si intelegere va favoriza comunicarea dintre copii si educatori, va favoriza usurinta in a spune adevarul, fara sa mai fie nevoie de „serviciile paraciosilor.

De copii trebuie sa te apropii cu iubire si cu simtul dreptatii. Sa le explici cu rabdare greselile si sa ii asculti cu bunavointa. Dar, atentie: dragostea nu trebuie confundata cu permisivitatea exagerata.

Sfaturi pentru parinti:
1. Nu incuraja para, chiar daca te ajuta in aflarea adevarului despre o fapta.
2. Explica-i copilului ca, in general, este mai util sa aflam ce s-a intamplat direct de la „sursa.

3. Nu il ameninta ca il spui educatoarei sau celuilalt parinte pentru ca a facut ceva ce nu-ti place.
4. Nu povesti altora, de fata cu el, greselile pe care le-a facut. Il vei face sa se simta prost.
5. Explica-i ce simt copiii care sunt parati si intreaba-l daca i-ar placea sa simta acelasi lucru.

Copilul invata comportamentul de a pari de la adult, inca de pe vremea cand este bebelus.
Te vede pe tine povestind, initial cu admiratie si uimire, ultimele lui achizitii in materie de limbaj, de miscari, de cunostinte.

Mai apoi, incepi sa povestesti celorlalti, cu oarecare intelegere, micile prostioare pe care le-a facut (Il iertam, e si el mic, dar destept foc, manca-l-ar mama pe el!). Copilul vede ca e interesant sa se vorbeasca despre el si vrea sa fie in centrul atentiei.

Face multe lucruri, fiindca adultul le observa si discuta despre ele (implicit, despre el). Pana cand se mai mareste, si „gradinitarul nu prea mai atrage atentia asupra sa, ca inainte.

Trebuie sa faca ceva pentru a se pune in evidenta. Face lucruri bune, dar adultul nu prea se mai minuneaza de realizarile lui, i se par normale. Atunci incepe sa faca si prostii (poate macar asa devine iar interesant pentru jurnalul de stiri al casei) ori sa spuna el despre prostiile altora.

Cand paraste in felul acesta, atrage indirect atentia, fiindca el se detaseaza de comportamentul: Eu nu fac asa, eu sunt bun, cuminte, destept, ascultator… Micul paracios poate fi, de fapt, un pitic care cerseste atentie. Nu a gasit alt mod de a face acest lucru. Deocamdata.

Text: Elena Ion, Cristiana Haica, Foto: HEPTA/PHOTONONSTOP.

Recomandari
Unica.ro
Recomandari shopping
Mai multe din 6 - 7 ani