Test: află cum forma corpului îţi influenţează sănătatea

Te mândreşti cu o talie ca de viespe sau un abdomen lucrat ca la carte? Un corp de invidiat nu înseamnă neapărat şi un organism sănătos. Află de ce!

Forma corpului nu este doar un barometru pentru kilogramele în plus sau în minus câştigate, ci şi semnalul de alarmă atunci când ceva nu funcţionează cum trebuie.

Răspunde întrebărilor din test pentru a vedea ce tipar al corpului se apropie cel mai bine de forma ta.

Vei afla la ce boli eşti predispusă, dar şi ce să faci pentru a le preveni.

Unde te încadrezi?

 

1. Calculează care este raportul talie-şold: măsoară talia şi şoldurile, apoi împarte cifra taliei la şolduri. De exemplu, talia (76 cm) împărţită la şold (96 cm) = 0,79.
Cifra mea este:

A. 0,81-0,85;
B. 0,80 sau mai puţin, port mărimea 38 sau mai puţin;
C. 0,80 sau mai puţin, şi port 40+;
D. 0,85 sau peste;
E. 0,80 sau mai puţin, şi port 38-40.


2. Cum este tonusul muscular?

A. Destul de bun, însă nu am o talie foarte clar definită;
B. Mâinile şi picioarele sunt la fel de subţiri; indiferent că fac exerciţii de gimnastică sau nu;
C. În general am un tonus muscular bun, nu sunt însă mulţumită de zona şoldurilor şi cea dorsală;
D. Mă înscriu în categoria celor cu forme, dar şi exces de grăsime, mai ales în zona abdomenului;
E. Am un tonus muscular foarte bun.


3. Când te îngraşi, unde se observă?

A. În jurul taliei;
B. Nu mă îngraş foarte uşor;
C. În zona fundului şi a şoldului;
D. Întotdeauna în jurul abdomenului;
E. Cam peste tot, dar oricum slăbesc foarte uşor.

 

4. Ce talie preferi atunci când îţi cumperi fuste sau pantaloni?
A. Cu talie joasă. Tocmai pentru că nu am talie, în felul ăsta îi dau o formă;
B. Uneori tai betelia pantalonilor, pentru că mi se pare prea mare;
C. O prefer pe cea care vine pe şolduri. Talia joasă îmi scoate şoldurile în evidenţă;
D. Cu cât sunt mai largi, cu atât mai bine – mai ales după o masă copioasă!
E. Orice cu talie joasă.

 

slabaCei mai mulţi A

Slabă… cât mai slabă

VEDETE DE TIPUL A: Kate Moss; Gwyneth Paltrow

FORMA TA: De obicei suplă, cu o talie nu foarte clar definită.

PRO: Forma corpului tău este forma perfectă de fotomodel.

CONTRA: Oamenii de ştiinţă au descoperit că în ciuda aspectului filiform, persoanele foarte slabe sunt predispuse riscului de a acumula grăsime în jurul organelor vitale, care poate creşte riscul de boli de inimă, cancer, colesterol ridicat şi diabet.

CE SĂ MĂNÂNCI: Fructe şi legume proaspete, cereale integrale şi proteine slabe. Fă mişcare, în special exerciţii cardiovasculare (mergi în pas rapid, aleargă, înoată).

MIŞCĂRILE POTRIVITE: Încearcă mişcările cu cercul hula-hoop. În ciuda popularităţii crescute în rândul copiilor, cercul pe care trebuie să-l învârteşti în jurul taliei nu e o joacă de copii: cu perseverenţă şi răbdare, îţi antrenezi tot corpul.

 

minionaCei mai mulţi B

Miniona perfectă

VEDETE DE TIPUL B: Kylie Minogue; Cheryl Cole

FORMA TA: Zveltă; de obicei, puţin mai scundă; scapi foarte uşor de kilogramele în plus.

PRO: Riscurile de a suferi de boli cardiace, diabet sau artrită este redus.

CONTRA: Dacă ai sub greutatea recomandată înălţimii tale, este posibil să-ţi lipsească anumiţi nutrienţi vitali. Persoanele minione pot avea şi probleme de fertilitate.

CE SĂ MĂNÂNCI: Pentru a te îngrăşa pe cale… sănătoasă, mănâncă mai mult din toate grupele de alimente, completând meniul cu suplimente de vitamine şi minerale.

MIŞCĂRILE POTRIVITE: Cu picioarele uşor depărtate şi vârfurile la 45°, lasă-te în jos, îndoind genunchii şi fără să-ţi mişti şoldurile. Îndoaie mijlocul în stânga şi în dreapta, realizând cu mâinile şi pumnii mişcări de box. Fă 20 astfel de exerciţii pe zi.

 

solduri lateCei mai mulţi C

Doamna şolduri late?

VEDETE DE TIPUL C: Shakira; J-Lo

FORMA TA: Cunoscută şi ca „ forma pară, această siluetă descrie persoanele cu forme generoase în jurul şoldurilor şi al fundului.

PRO: Ai o formă a corpului sexy, care atrage mereu privirile celorlalţi.

La capitolul sănătate, riscurile de a te îmbolnăvi de cancer la sân sunt mai mici decât în cazul persoanelor cu o siluetă în formă de măr.

CONTRA: Eşti predispusă la probleme legate de pierderea memoriei, pe măsură ce îmbătrâneşti.

CE SĂ MĂNÂNCI: Cea mai potrivită dietă, în cazul tău, este cea mediteraneană.

Urmeaz-o, dacă vrei să scapi de kilogramele în plus, însă nu exagera.

MIŞCĂRILE POTRIVITE: Cel mai eficient exerciţiu este mersul rapid. Ce înseamnă rapid? Suficient de repede, astfel încât să simţi că respiri mai alert.

 

burtica XLCei mai mulţi D

O burtică XL

VEDETE DE TIPUL D: Oprah; Jennifer Hudson

FORMA TA: Ai un abdomen mai mare, fund mai mic şi picioare subţiri? Atunci ai o siluetă „măr.

PRO: Când vine vorba despre slăbit, te descurci mai bine decât femeile cu formă de „pară. Grăsimile din zona abdomenului se metabolizează mult mai uşor decât grăsimile în sânge.

CONTRA: Prezinţi un risc mai mare de a suferi de boli cardiovasculare şi diabet. Prea multă grăsime în zona abdomenului poate influenţa nivelul insulinei, crescând tensiunea arterială şi mărind colesterolul.

CE SĂ MĂNÂNCI: Urmând o dietă bazată pe grăsimi slabe, care să conţină carbohidraţi, proteine, fructe şi legume, vei scăpa de grăsimea nedorită.

MIŞCĂRILE POTRIVITE: Exerciţiile împărţite în reprize scurte, dar intense, te vor ajuta să arzi repede şi uşor caloriile.

 

 

Citeşte continuarea aici

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton