Teste de auz pentru bebeluș

Academia Americană de Pediatrie recomandă tuturor părinților să testeze auzul bebelușilor încă din primele luni de viață. O serie de teste pentru auz  pot identifica din timp anumite probleme de auz pe care le-ar putea avea bebelușul.

Unul dintre aceste teste pentru auz – cu emisii otoacustice – detectează problemele la nivelul urechii interne și mijlocii, în timp ce testul de răspuns auditiv al trunchiului cerebral verifică funcțiile nervoase și cerebrale care sunt necesare pentru ca bebe să audă bine.

Niciunul dintre aceste teste de auz nu este invaziv, dar, dată fiind marja lor de eroare, orice rezultate anormale trebuie investigate mai departe cu ajutorul audiologului și pediatrului, până cel târziu la vârsta de 3 luni. Chiar și în cazul în care rezultatele sunt normale, este bine ca cei mici să fie verificați ocazional, în special dacă au avut infecții sau un nivel ridicat de bilirubină la naștere.

Cum detectezi probleme de auz

Bebelușul aude încă de când este în burtica mamei, chiar dacă sunetele sunt înfundate din cauza lichidului amniotic. El poate recunoaște vocea mamei și pe a celor apropiați și în primele luni după naștere învață să asocieze zgomotele auzite în burtică celor pe care le precepe în jurul lui.

În primele 3 luni, bebe întoarce deja capul în direcția unui sunet care vine din fața lui, iar între 6-12 luni poate detecta deja că sunetul vine din spate sau dintr-o altă parte a camerei (uite cum se dezvoltă simțurile unui copil în primul an)

S-a constatat că în primele luni de viață bebelușii preferă frecvențele mai înalte – tonurile auz 2femeilor – probabil pentru că le percepe mai bine.

În jurul vârstei de 4-6 luni, bebelușul recunoaște anumite sunete pe care le-a auzit frecvent în jurul lui și au loc primele lui încercări de a le imita.

Dacă bebelușul nu se sperie atunci când aude un zgomot puternic și brusc (ca un tunet), mergeți neapărat să efectuați teste pentru auz.

foto Shutterstock


Recomandari
Redactia.ro
RTV
ziareonline.ro
Proiecte speciale
Unica.ro
Huff
Faxnews
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din Bebelusul