Top 3 lucruri pe care trebuie să le ştii ca proaspătă mămică despre alergii

Ca proaspătă mămică, grija ta principală este să îţi protejezi cel mai mic membru al familiei de orice posibil rău. Alergiile sunt din ce în ce mai prezente în viaţa noastră, a adulţilor, dar şi mai frecvente la copii. În acest articol vei găsi câteva dintre cele mai simple lucruri pe care le poţi face pentru a-l feri pe cel mic, pe cât posibil, de alergii. 

Cu siguranţă că ai auzit în ultimii ani discutându-se tot mai des despre alergii. Chiar dacă tu sau persoanele apropiate ţie nu aveţi această problemă, este imposibil să nu fi auzit anualele ştiri despre alergia la ambrozie. Dacă pentru adulţi aceasta nu este o problemă de sănătate majoră, în cazul copiilor de până în trei ani, lucrurile sunt ceva mai delicate. 

Din acest motiv, am selectat pentru tine câteva dintre cele mai simple lucruri pe care le poţi face pentru a-ţi proteja bebeluşul de posibile alergii:

  1. Păstrează în casă un mediu cât mai curat, fără să exagerezi

Dacă familia voastră include şi un animal de companie, fie că este vorba despre un câine sau o pisică, cu siguranță, ți-ai pus problema părului lăsat prin casă. Este absolut firesc să găseşti şi pe hainele voastre fire de păr de la blănosul tău. 

Acesta nu trebuie să fie un motiv de îngrijorare, mai ales în ziua de azi, când există atât de multe ajutoare în acest sens. De la masini de spalat rufe cu funcţia de îndepărtare a părului de animale şi dispozitive create special pentru captarea acestuia, la clasicele role de scame. Nu uita că există numeroşi detergenţi pentru rufe, creaţi special pentru pielea sensibilă a bebeluşilor, pe care îi poţi folosi cu încredere. 

Pentru eliminarea prafului şi a părului animalului de companie de pe parchet, covor şi gresie poţi folosi cu încredere un aspirator vertical extrem de uşor de manevrat sau chiar un aspirator robot. Deoarece soluţiile pentru pardoseli pot fi prea puternice pentru un copil de câteva luni, poţi opta, mai bine, pentru curăţarea acestora cu un mop sau lavete umede. 

  1. Alăptează cât poţi de mult 

Conform studiilor, alăptarea exclusivă în primele patru luni de viaţă ale bebeluşului poate preveni apariţia a numeroase alergii, precum cele alimentare, astmul sau eczemele. Laptele matern ajută copilul să-și dezvolte imunitatea la anumite substanțe, inclusiv la mulți alergeni cunoscuți. De aceea, este indicat să continui alăptarea inclusiv după începerea diversificării.

Ştim că acest subiect este unul delicat, deoarece nu toate proaspetele mămici au lactaţie imediat naştere. Însă, odată ce cunoşti toate beneficiile aduse pruncului prin alăptarea exclusivă, cu siguranţă vei căuta toate soluţiile. 

  1. Cum previi alergiile alimentare 

Sugarii care au un frate sau cel puțin un părinte biologic care are afecțiuni alergice sunt expuși riscului de a dezvolta alergie alimentară, mai ales dacă prezintă deja simptome alergice de dermatită atopică, rinită alergică sau astm. Însă, dacă nu există niciun risc, nu este recomandată privarea copilului (fie direct, fie indirect, prin alimentaţia mamei din timpul alăptării). 

Între patru și șase luni, pot fi introduse alimente pentru sugari cu un singur ingredient, incluzând de obicei fructe (mere, pere și banane), legume (legume verzi, cartofi dulci, dovlecei și morcovi) și cereale (orez sau cereale de ovăz). Mâncarea poate fi introdusă în acest fel la fiecare 3 până la 5 zile, după cum este adecvat pentru pregătirea de dezvoltare a sugarului. Acest proces lent oferă părinților sau îngrijitorilor șansa de a identifica și elimina orice aliment care provoacă o reacție alergică. După ce alimentele mai puțin alergene au fost tolerate, pot fi introduse treptat ouăle, lactatele, nucile, arahidele şi peştele.

Temerile tale vor fi eliminate odată cu trecerea timpului. Ai nevoie de răbdare şi încredere în tine şi vei vedea că bebeluşul tău va creşte mare şi sănătos. 

Sursa foto: Shutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Advertorial
Buton