Tot ce trebuie să știi despre lohii sau sângerarea după naștere

Orice proaspătă mămică va avea sângerări după naștere (lohii), indiferent dacă naște natural sau prin cezariană.

Acesta este modul prin care uterul se curăță după ce femeia dă naștere unui copil. Sângerarea poate fi abundentă sau normală, ca în timpul menstruației.

Lohiile își vor schimba culoarea încet-încet, pe parcurs ce uterul se vindecă și își revine la forma de dinainte de sarcină. La început sângerarea va fi puternică și de un roșu aprins și pot fi și multe cheaguri de sânge. Gradual, se va schimba culoare devenind mai degrabă roz-maroniu ca, până la final, să ajungă alb-gălbuie.

Lohiile pot dura până la două – trei sau chiar șase săptămâni după naștere, depinde de organism. Dar încet-încet cantitatea de sânge eliminat scade. Sângele de culoare roșie este eliminat, de obicei, în prima săptămână.

În cazul în care supui organismul la un efort prea mare însă, sângerarea intensă poate dura mai mult, iar acest lucru nu este indicat. Dacă după o perioadă în care lohiile își schimbaseră culoarea, devin iar roșii e un semn că efortul pe care îl depui este prea mare.

Este nevoie să iau măsuri în legătură cu sângerarea?

Nu chiar. Tot ce ai de făcut este să-ți asiguri un stoc consistent de absorbante extra-large. Este interzisă folosirea tampoanelor interne în primele șase săptămâni după naștere. Acestea cresc semnificativ riscul unei infecții, mai ales că uterul tău este încă în plin proces de vindecare.

Nu trebuie să te sperii, dacă vei fi nevoită să schimbi tamponul la fiecare oră. În timp lohiile vor scădea cantitativ.

Este foarte important să nu uiți să te speli pe mâini înainte și după ce schimbi absorbantul. Oboseala accentuată de după naștere îți poate juca feste și ai putea uita să faci acest lucru extrem de important.

Dacă ai născut natural este foarte probabil să ai încă o rană între vagin și perineu. Din acest motiv este indicat să menții zona curată și să o speli măcar o dată pe zi pentru a preveni o eventuală infecție. De asemenea, este important să schimbi absorbantul cât mai des cu putință, chiar dacă sângerarea nu mai este atât de abundentă.

Multe mame consideră că dacă adaugă sare în apa cu care se spală se vor vindeca mai repede, dar se pare că vindecarea ia la fel de mult timp ca și atunci când te speli cu apă simplă.

Când este nevoie să iei legătura cu medicul?

Dacă ai una sau mai multe dintre următoarele simptome este bine să suni doctorul, deoarece este posibil să fie vorba de o infecție:

  • Lohiile au un miros neplăcut
  • Ai febră și/sau frisoane
  • Sângerarea rămâne de la fel de abundentă și de un roșu aprins după prima săptămână
  • Te doare puternic în partea de jos a abdomenului într-o parte sau în ambele părți

Se întâmplă adesea ca abundența lohiilor să le sperie pe mame, dar, de cele mai multe ori, acest lucru este normal. Hemoragia post-partum este extrem de frecventă și apare de regulă în primele 24-48 de ore de la naștere. La fel, poate apărea și la 12 săptămâni după naștere și poartă numele de hemoragie post-partum secundară. Poate fi cauzată de o bucățică de membrană sau de placentă, ori atunci când uterul nu se contractă cum trebuie după nașterea placentei.

Când este nevoie să chemi ambulanța:

  • Când sângerarea devine dintr-o dată extrem de abundentă și e nevoie să schimbi un asborbant mare la mai puțin de 50 de minute-o oră.
  • Sângerarea devine dintr-o dată de un roșu aprins și persistă în acestă culoare chiar și după ce te-ai odihnit.
  • Elimini foarte multe cheaguri și foarte mari
  • Te simți amețită sau simți că leșini
  • Bătăile inimii devin neregulate sau mult prea rapide

Toate acestea pot fi cauzate de o infecție și poate fi necesar tratament cu antibiotice sau o simplă intervenție pentru a fi eliminate resturile de placentă. Imediat după ce vei primi tratamentul necesar, starea ta se va îmbunătăți. Dar va fi nevoie de o perioadă de odihnă.

Este bine să nu ignori simptomele postpartum și să contactezi doctorul de fiecare dată când consideri că este necesar. Proaspetele mămici, luate cu asalt de noul rol și schimbările din viața lor au tendința să nu facă acest lcuru.

Sursa:babycenter.co.uk, kidsloverscenter.com
Text: Alina Serea


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton