Caz șocant în comuna Tulnici, județul Vrancea. Un nou-născut a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost rănit cu o foarfecă în zona capului. Mama fetiței în vârstă de două luni le-a spus doctorilor că sora babelușului ar fi fost de vină pentru cumplitul incident. Sora bebelușei are 1 an și i-ar fi înfipt micuței o foarfecă în cap.
Copilul a ajuns luni seara în stare foarte gravă la secția ATI a spitalului județean din Focșani, iar apoi au fost făcute demersurile pentru ca fetița să fie transferată în București.
Mama le-a declarat polițiștilor că se afla în cameră cu cele două fete când, într-o fracțiune de secundă, s-a petrecut nenorocirea.
La data de 31.10.a.c., în jurul orei 23.00, am fost sesizați de către o unitate medicală cu privire la faptul că în jurul orei 22.00 a fost internată o femeie, în vârstă de 33 de ani, împreună cu fiica sa, de aproximativ 2 luni, care prezintă leziuni la nivelul capului.
Din primele verificări efectuate de polițiști rezultă faptul că fetița ar fi fost înțepată cu o foarfecă, în zona capului, de către sora sa, în vârstă de 1 an și 2 luni. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă – au transmis reprezentanții IPj Vrancea, potrivit observatornews.ro.
Foto – 123rf.com