Transmite-i copilului tău pasiunea pentru plante în mod responsabil

Îți plac florile? Cu siguranță că da. Și dacă da, vei dori să-i transmiți pasiunea pentru ele, pentru plante și în general pentru o lume mai verde copilului tău. Iar printre informațiile pe care trebuie să i le comunici este și comportamentul responsabil față de plante și sănătatea lor.

Vestea bună e că Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a demarat în România o campanie pe nume #PlantHealth4Life, care conține informații accesibile pentru copiii de orice vârstă. Ceea ce trebuie să știi, în principal, e că Uniunea Europeană are un regim strict pentru plantele introduse din afara ei, care protejează habitatele și culturile Europei de dăunători și le conservă echilibrul și natura. Pentru noi, iubitorii de vegetație, e vorba în primul rând de două reguli simple:

  • Nu e cazul să introducem în Uniunea Europeană, din afara acestui spațiu, plante fără un așa-numit certificat fitosanitar.
  • Dacă ne pasionează grădinăritul, chiar la nivelul unor glastre sau ghivece pe balcon, trebuie să plantăm responsabil, specii și soiuri cu proveniență certă și/sau certificat.

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a creat și o carte de colorat pentru copii, Marea operațiune de salvare din grădină, care spune această poveste amuzant, pe înțelesul celor mici. Poți descărca și tipări la imprimantă și o versiune în limba română de aici. Oferă-i copilului tău câteva ore de distracție cu această carte. Apoi, puteți continua discuția în parc, în calitate de naturaliști amatori, luptând pentru o Europă mai verde și mai frumoasă.

Articol susținut de Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară (European Safe Food Authority – EFSA), în cadrul campaniei #PlantHealth4Life.

Foto: EFSA


Recomandari
Mai multe din Advertorial
Buton