Trei suplimente alimentare recomandate de dr. Adina Alberts pentru întărirea imunității copiilor

Încep din nou și virozele, din păcate, iar cei mici se pot îmbolnăvi cu ușurință. Unii dintre ei mai mult, alții mai puțin, în funcție de imunitatea fiecăruia. Pentru a întări imunitatea copiilor, dr. Adina Alberts recomandă trei produse, care se administrează acestora fără niciun fel de reținere. Este vorba de trei suplimente alimentare foarte eficiente, pe care dacă le combinăm, sunt și mai potente. 

„Primul este negrilica (Nigella sativa), un antiviral, antiinflamator, imunomodulator, care se poate da și copiilor. Sunt niște semințe negre (chimenul negru), foarte bune la gust și care pot fi folosite și în rețetele de pâine, alături de alte semințe. Puteți folosi și uleiul de negrilică, care se găsește în mai multe variante. Eficiența este dovedită, iar prospectul indică exact numărul de picături pentru fiecare vârstă. Al doilea este cătina, care se găsește de asemenea în mai multe variante, de la pudră la capsule, siropuri. Se ia exact cum scrie în prospectul produsului respectiv. Al treilea produs este echinaceea. Este o plantă extraordinar de importantă care se găsește în comerț sub formă de prafuri, comprimate, ceai, sirop”, spune dr. Adina Alberts. 

Aceste produse, inclusiv într-o variantă care să le combine pe toate, îi vor ajuta pe cei mici să treacă mai ușor peste perioada virozelor care urmează. Recomandat este să facem o cură de o lună, după care se poate trece la alte produse. 

„Țineți cont însă că nu se iau cu nemiluita și nu se iau mai mult decât scrie în prospect. Dacă există o patologie anume, recomandat este să întrebăm medicul pediatru dacă îi pot fi administrate copilului și aceste produse. Nu este bine să le luăm după ureche, pot exista și contraindicații sau alergii pe care este indicat să le cunoaștem. Așadar, nu trebuie luate mai mult de o lună, după care se face pauză sau pot fi înlocuite cu altceva”, afirmă dr. Adina Alberts, fondatoarea platformei de telemedicină eTELEDOC.

Pentru părinți și nu numai, eTELEDOC este asul din mânecă și doctorul din buzunar al celor care vor să se asigure că, pentru orice situație medicală cu care s-ar putea confrunta, un medic specialist le va răspunde, 24/7,  indiferent de zi și de oră. 

Printr-un apel video, medicul specialist poate determina severitatea simptomelor copilului, poate oferi recomandări și elibera prescripții, oferind părinților suport avizat medical pentru situațiile de incertitudine cu privire la starea de sănătate a copilului.

În cazul situațiilor apărute subit, medicul eTELEDOC are posibilitatea de a apela el însuși din

platformă serviciul 112, informând echipajul mobil despre diagnosticul prezumtiv al pacientului, scurtând astfel timpul prețios de intervenție. 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Advertorial
Buton