Tulburările de somn ale copilului

Somnul este o stare dinamică în care somnul activ alternează cu perioade de somn profund, şi este oarecum normal să existe, pe perioada somnului, perioade de trezire parţială. Nevoia de somn variază în funcţie de vârstă.

Când un copil sănătos doarme liniştit, părinţii săi sunt şi ei odihniţi, atmosfera din familie este una armonioasă, ceea ce creează premisele pentru alte nopţi liniştite, calme.

Când, însă, copilul plânge, se trezeşte sau ţipă noaptea în mod repetat, se creează o atmosferă apăsătoare în familie, părinţii sunt obosiţi, mai irascibili şi au o toleranţă scăzută la frustrare, ceea ce accentuează tensiunile şi în relaţia cu copilul, creând un cerc vicios – atmosfera încărcată nu este de natură să liniştească copilul.

Una dintre cele mai mari dorinţe ale părinţilor cu copii mici (şi nu numai), dar şi unul dintre cele mai importante semne ale stării de sănătate este – şi pentru copii, şi pentru adulţi – un somn liniştit, în care să ne putem odihni, în care psihicul nostru să poată lucra, la nivel inconştient, prin activitatea onirică – visele.

Copiii visează de mici, şi se presupune că în timpul visului ei reproduc şi asimilează, dar şi învaţă, multe dintre senzaţiile şi experienţele senzoriale şi emoţionale (plăcute şi neplăcute) pe care le-au trăit peste zi.

Numărul de ore de somn necesare pentru fiecare vârstă diferă, dar sunt numai orientative, pentru că există copii care au nevoie de foarte multe ore de somn, şi copii care sunt sănătoşi, vioi şi cresc foarte bine cu foarte puţine ore de somn, pentru că există copii care nu au nicio problemă în a se culca sau trezi devreme şi copii care au nevoie să se culce sau să se trezească târziu.

Spre exemplu, în cazul acestora, trezirea de dimineaţă, dacă este forţată sau prea devreme, poate priva copilul de o fază importantă a somnului – somnul paradoxal – bogată în vise şi să îl facă să înceapă ziua obosit, agasat, devenind chiar şi mai puţin cooperant, cu atât mai mult cu cât, după trezire, este lăsat să îşi petreacă dimineaţa în faţa televizorului.

Desigur, aici nu vorbim de copiii ale căror obişnuinţe de somn au fost create de părinţii înşişi, care se culcă foarte târziu şi se trezesc târziu şi au indus copilului aceleaşi obişnuinţe.

Pentru a facilita ador­mirea copilului, este foarte important să se stabilească un ritm adecvat de activităţi şi odihnă în timpul zilei (activităţile intense să nu se desfăşoare seara, înainte de somn), să se stabilească un set de activităţi premergătoare somnului, ritualuri de seară, să existe o constantă, o stabilitate în ceea ce priveşte locuinţa (cât mai rare vizite neanunţate, evenimente de seară), camera (copilul să doarmă pe cât posibil în aceeaşi came­ră, a lui), patul, zgomotele casei, asigurarea liniştii necesare adormirii, cântecul sau povestea de nani, intimitatea cu părinţii, jucăria cu care se culcă copilul.

70% dintre copiii de trei luni, 85% dintre copiii de şase luni, 90% dintre copiii de un an dorm şase ore fără întrerupere.

Ce îi tulbură somnul?
Orice tulburare în viaţa familiei poate duce la tulburări de somn la copil – o atmosferă de familie confuză, conflictuală, neliniştită (nu presupune neapărat certuri între soţi, ci şi în familia extinsă, resentimente la adresa bunicilor sau altor persoane dragi copilului, chiar de la grădiniţă sau şcoală). Tulburările de somn ale părinţilor au un efect negativ asupra somnului copilului.

La fel şi schimbările, evenimentele importante din familie sau din mediul copilului – sarcina mamei, naşterea unui frăţior sau surioare, schimbarea locuinţei, zugrăvitul, schimbarea mobilierului, înscrierea la creşă sau la grădiniţă, intrarea la şcoală, schimbarea bonelor sau a persoanelor cu care stă copilul, existenţa unui supraveghetor pe care copilul îl simte anxios, slab (uşor de manipulat), nesigur, evenimentele dureroase (internarea în spital a părinţilor sau bunicilor, boli grave în familie, decese etc).

Ce favorizează şi ce împiedică adormirea
Favorizante sunt: un mediu liniştit, familiar, obiceiuri constante la adormire, mediu lipsit de conflicte, voce familiară care să spună povestea, să cânte, să-i vorbească copilului înainte de somn, încurajarea folosirii obiectului de tranziţie (pătură, jucăria de pluş), ritualurile de adormire, liniştea interioară, calmul părinţilor în momentul despărţirii' pentru somn, timp suficient şi de calitate petrecut cu părinţii pe timpul zilei.

Impiedică adormirea: privitul la tv, jocurile care îl stimulează prea mult sau jocurile pe calculator, mediu dezorganizat, cu schimb de locuinţă, de cameră, pat, îngrijitori, conflicte de familie, exces de stimuli sonori, luminoşi, motori înainte de culcare sau în pat (interzis tv în cameră), părinţi certaţi, excesul de preocupări sau temeri ale adulţilor (îngrijorare privind sănătatea copilului, dificultatea părinţilor de a se despărţi de copil, nevoia de companie în absenţa partenerului), probleme sexuale ale cuplului (copilul tampon' sau copilul anticoncepţional').

Dificultăţile de adaptare a copilului pot fi menţinute şi prelungite de discuţii şi certuri (pe tema respectivă) între părinţi.

Când apar tulburările?
Dificultatea la adormire poate fi tranzitorie – ca simptom al despărţirii conflictuale de părinţi sau invers, a părinţilor de copil, sau al despărţirii cu greutate de controlul' exercitat de copil asupra realităţii externe, sau teama de a se despărţi de această realitate pe care o poate controla.
Mai poate fi semnul unei disfuncţii în relaţia părinte-copil sau al unei tulburări a dezvoltării psihoafective a copilului.

Există anumite momente ale dezvoltării în care apar spontan, fără o cauză aparentă, tulburări de somn:

• 6-10 luni – micuţul conştientizează despărţirea de mama lui, îşi dă seama că aceasta nu este prezentă tot timpul, este neliniştit în prezenţa străinilor, apare anxietatea de separare;
• 18-24 luni – când începe etapa lui nu', opoziţionismul, când copilul începe să îşi deducă şi testeze limitele, apar crizele de tantrum, seara va începe să ceară lucruri, să plângă din orice (fază care poate dura chiar câteva săptămâni). Această etapă este cea care pune la grea încercare răbdarea părinţilor şi de obicei aceştia cedează şi iau copilul în patul părintesc (nerecomandat!);
• spre trei-patru ani – este etapa în care copilul încearcă din nou să preia controlul asupra familiei; intrarea la grădiniţă;
• la debutul şcolarităţii – dificultăţi de adaptare la şcoală şi mici conflicte, frustrări legate de colectiv.

Tulburările de somn la sugar
Momentul renunţării la alăptarea în timpul nopţii (care în cazul unor sugari se prelungeşte şi până la un an şi peste) este un pas important în reglarea somnului sugarului. Anxietatea mamei – legată de teama că micuţul nu ar mai respira sau că ar putea să se întâmple ceva cu el dacă ea nu veghează – o face agasantă pentru copil, creează premisa neliniştii copilului şi a tulburărilor de somn. De multe ori, părinţii, îngrijoraţi, provoacă involuntar trezirea copilului pentru a-i verifica starea de sănătate.

Dragostea dintre soţi şi dragostea pentru copil sunt ingredientele unui somn liniştit pentru un copil sănătos.

De ce se trezeşte noaptea? Cât de grav este?
Tulburările de somn mai importante exprimă de cele mai multe ori o suferinţă profundă (în condiţiile în care copilul nu are o suferinţă fizică), având originea în viaţa părinţilor şi, de obicei, se înrădăcinează în viaţa psihică a copilului, lăsând urme vizibile' chiar şi în viaţa lui de adult.

Un copil care se trezeşte noaptea şi rămâne treaz mult timp, în tăcere, va trebui să fie alinat de părinţii săi, deoarece are nevoie să ştie şi să simtă că adultul este prezent şi poate fi chemat la nevoie.

Trezirea repetată în timpul nopţii este asociată de obicei cu dificultăţi de adormire, dar poate apărea şi izolat. Dar trezirea scurtă, inconstantă nu este întotdeauna patologică, iar copilul nu trebuie lăsat să plângă de unul singur, fără a fi consolat, tocmai pentru a face mai uşoară trecerea spre somnul liniştit.
Somnambulismul afectează aproximativ 8% dintre copii şi apare de obicei între 6 şi 12 ani.

Nu reprezintă, în general, un simptom grav, copilul întorcându-se singur la culcare. Copiii care suferă de somnambulism sunt inteligenţi, atenţi, ambiţioşi, dar fac faţă cu greu eşecurilor.
Episoadele repetate de somnambulism trebuie analizate.

Foto: shutterstock.com