Un băiat de 3 ani a murit după ce stomatogolul i-a făcut anestezie

Abiel Valenzuala Zapata, un băiețel în vârstă de trei ani, din Kansas, a murit după ce medicul stomatolog i-a făcut o anestezie.

Copilul a fost dus la clinica stomatologică Tiny Teeth Pediatrics Dentistry din Wichita, Kansas, pentru o intervenție de îndepărtarea a câtorva dințișori. Dinții micuțului trebuiau scoși din cauza unei infecții a gingiilor, așa că medicul a decis să-i facă anestezie copilului. După 30 de minute, timp în care copilul a reacționat normal la anestezie, obrazul lui Abiel a început să se umfle brusc, iar pulsul să-i scadă.

Stomatologul a chemt o ambulanță pentru a-i acorda primul ajutor și, în timp ce a fost dus la spital, băiatului i s-au făcut manevre de resuscitare. Din păcate, la scurt timp după ce a ajuns la spital, copilul a murit, potrivit presei internaționale.

Citește și: Un băietel adorabil plânge după dințișorul său de lapte

Mama copilului, Nancy Valenzuela, care nu era în cabinetul medicului cu copilul, a aflat de ce i s-a întâmplat lui Abiel abia când micuțul a fost scos pe targă din salonul stomatologic.

Familia micuțului încă așteaptă raportul meiduclui legist. După tragedie, stomatologul a spus că nu a mai vaăzut o astfel de reacție în cariera sa.

Foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri