Un bărbat abandonat la naștere într-o toaletă publică și-a găsit familia după 33 de ani de căutări

Steve Hydes, acum în vârstă de 33 de ani, a fost abandonat la naștere într-o toaletă publică dintr-un aeroport de lângă Londra. Când autoritățile l-au găsit avea aproximativ 10 zile și era înfășurat într-un șal. Nimeni nu știa cine era copilul, de unde venise ori cine îl abandonase.

Și-a găsit familia după 33 de ani

33 de ani mai târziu, Steve și-a găsit familia cu ajutorul unor specialiști în genealogie genetică și a anunțat vestea într-un mesaj pe o rețea de socializare. Povestea lui a devenit rapid virală. „După 15 ani de căutări, sunt bucuros să vă anunț că mi-am găsit familia biologică. Din păcate, mama mea nu mai trăiește, drept urmare nu voi afla niciodată ce s-a întâmplat în acea zi și mai ales de ce a ales să mă abandoneze. Nici tatăl meu biologic, nici frații mei nu știau de existența mea. Vă dați seama că acesta e un subiect sensibil, pentru că dintr-o dată implică mai mulți oameni, însă vreau să vă mulțumesc pentru ajutorul pe care mi l-ați acordat de-a lungul anilor. Din ce în ce mai mulți oameni își testează ADN-ul și sper ca povestea mea să ajute cumva la prevenirea altor cazuri de abandon pe viitor. Le mulțumesc tuturor celor implicați în acest caz și mai ales celor care m-au ajutat în această căutare”, a mărturisit Steve. 

Tabloidul britanic The Sun amintește faptul că la vremea la care Steve a fost abandonat, în 1986, cazul a făcut furori în presă. Toată lumea încerca să afle al cui este bebelușul, cu atât mai mult cu cât fusese abandonat într-o toaletă dintr-un aeroport, drept urmare ar fi putut avea orice naționalitate.

Tehnicile moderne de analiză a ADN-ului au fost cele care au făcut lumină în acest caz, iar fără ajutorul științei Steve n-ar fi știut nici azi care e familia lui biologică. Din păcate pentru el, nu va afla niciodată răspunsul la întrebarea „De ce am fost abandonat?” și nu va cunoaște nici motivele pentru care mama lui biologică ascunsese sarcina de tatăl lui. 

„Mi-aș dori să aflu în ce zi am fost născut și mi-aș dori să știu ce s-a întâmplat în primele 10 zile din viața mea, dar mă tem că nu voi afla niciodată…”, a declarat tânărul, citat de publicația The Sun.

În prezent, Steve Hydes este căsătorit și are la rândul său copii.

Foto: Facebook


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton