Un copil de cinci ani e blocat de câteva zile într-un puț adânc

Un copil în vârstă de cinci ani, din satul Ighran, provinicia Chefchaouen, Maroc, este blocat de câteva zile într-o fântână adâncă de 32 de metri. Autoritățile locale ai reușit să-i coboare un tub cu oxigen ș apă copilului și au primit un răspuns din partea băiețelului, semn că este în viață.

„Mă rog și îl implor pe Dumnezeu să iasă din acea fântână viu și în siguranță', a declarat Wassima Kharchich, mama copilului, joi, 3 feburarie, potrivit presei internaționale.

Pompierii fac în continuare mari eforturi pentru a scoate copilul din fântână. Până acum, au fost săpată o groapă paralelă cu puțul, dar aceasta măsoară momentan doa 19 metri.

Citește și: O gravidă a ajuns la spital după ce a auzit „o pocnitură' în cap. Ce s-a întâmplat cu femeia

Am reușit să comunic cu băiatul, întrebându-l dacă mă aude. Am primit răspuns. Am așteptat un minut și am observat că a început să folosească tutbul de oxigen', a zis Red Crescent, un voluntar care s-a implicat în acțiunea de salvare a copilului.

La fața locului se află și o echipă de medici, pentru a-i acorda copilului primul ajutor când va fi scos, dar și un elicopter, pentru a-l transporta de urgență la spital, dacă va fi cazul.

Foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri