Un copil de șase ani a fost ucis în Israel de o rachetă

Un copil în vârstă de șase ani a fost ucis în orașul Sderot, din Israel, de o rachetă lansată din Fâșia Gaza.

Serviciile de urgență din Israel nu au putut face nimic pentru a salva viața copilului, deoarece rănile produse în urma exploziei erau foarte grave. Medicii nu au specificat natura leziunilor.

Între Israel și Hamas au escaladat ostilitățile miercuri, 12 mai, fiind până acum ucise cel puțin 35 de persoane în Fâșia Gaza și cinci în Israel. Israelul a efectuat sute de atacuri aeriene ăn Gaza, iar grupul islamist și alți luptători palestinieni au lansat rachete către Tel Aviv și Beersheba.

Citește și: Adevarul din spatele imaginii cu baietelul sirian, ce a devenit virala

Aceasta este cea mai gravă confruntare dintre Israel și Hamas de la războiul din anul 2014 din Gaza. La nivel internațional, autoritățile se tem că situația ar putea scăpa de sub control.

'Opriți imediat tragerile. Escaladăm către un război în toată regula. Liderii din toate taberele trebuie să-și asume responsabilitatea dez-escaladării situației. Costul războiului din Gaza este devastator și este plătit de oamenii obișnuiți. ONU discută cu toate părțile pentru a restaura calmul. Opriți violențele acum', a spus emisarul ONU pentru pace în Orinetul Mijlociu, Tor Wennesland, potrivit hotnews.ro.

Foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton