Un copil incapatanat. Ce e de facut?

Am o fetita de 6 ani si jumatate. Este un copil foarte inteligent, cam rasfatata, recunosc, dar este singurul copil.

Refuza sa respecte regulile si ne sfideaza
Desi am stabilit reguli de comportament, desi ii explic de ce e bine sa faca un lucru sau altul, fara sa ii impun ceva, refuza sa respecte regulile, ne sfideaza pe fata. Uneori, ajunge sa ne scoata din minti cu incapata­narea si face in asa fel ca totul iese numai cum vrea ea.

Dimineata, nu e chip sa ajungem la gradinita la timp, daca o supara cineva din familie refuzand sa faca ce vrea ea, gaseste niste modalitati extreme de a se opune si a pedepsi persoana respectiva. Isi foloseste inteligenta
superioara pentru a ne manipula si, recunosc, ii reuseste extraordinar de bine.

Nu am batut-o niciodata si nimeni nu o pedepseste fizic nici acasa, nici la gradi, in schimb ea se repede sa dea cu palma sau cu piciorul. Nu mai stiu cum sa o iau sa fie bine, am ajuns la limita.

Am ales sa raspund la scrisoarea de mai sus deoarece sunt foarte multe cazurile in care un copil inteligent, care isi cunoaste drepturile, ajunge sa domine ditamai adultii care cedeaza neputinciosi presiunilor copilului. Nu este un caz singular si este o situatie foarte greu de reparat fara ajutor de specialitate.

Daca lasam lucrurile asa cum sunt, parintii devin, in timp, sclavii copilului lor si evolutia relatiilor de familie se degradeaza treptat si sigur, iar efectul este extrem de nociv asupra copilului.

In cazul de mai sus, este posibil ca sistemul parental sa fie unul „laissez faire”, in care, lesinati de admiratie in fata unui copil supradotat, parintii au uitat ca sunt parinti si copilul este copil. Nu in sensul unei ierarhii, ci pur si simplu in sensul nevoilor pe care copilul le are, inclusiv acelea legate de reguli.

Daca, asa cum spune mamica de mai sus, exista reguli, si ele sunt rationale (nu absurde), nu vad niciun motiv pentru care copilul sa nu le respecte. Un copil respecta regulile pentru ca acestea ii confera siguranta. Cand nu le respecta?

Cand ele i se aplica numai lui (numai copilul nu are voie sa vorbeasca urat, dar mama si tata pot injura), cand sunt aplicate inconsecvent, haotic (azi nu ai voie sa faci nu stiu ce, dar maine, nici nu bag de seama daca faci sau nu acel lucru), cand sistemului de reguli nu i se asociaza un sistem de consecinte pentru nerespectarea lor (Ok, am incalcat regula, si?! Ce urmeaza?

Caci daca nu urmeaza nimic, o voi incalca din nou.), sau daca parintii sunt contradictorii in aplicarea regulilor (mama nu e de acord sa mancam in sufragerie, la televizor, dar cand suntem doar noi amandoi, copil si tata, o facem, fara sa ii spunem mamei, sa nu ne certe).

Parintii unui astfel de copil ajung, in timp, sa aiba resentimente fata de copilul lor, il considera rasfatat, incorigibil, obraznic etc., iar copilul va interioriza aceasta credinta a parintilor lui fata de el si va deveni exact ceea ce cred ei despre copilul lor.

Deznadejdea parintilor in fata unui copil extrem de autoritar si rebel nu e de natura sa il ajute sa se schimbe, asa cum nici violenta verbala sau fizica nu il ajuta in niciun fel.

Copilul invata destul de repede ca parintii lui sunt „moi”, si ca nu au ce sa ii faca, decat temporar, pentru a-i infrange vointa, si ca nu e decat o chestiune de timp pana cand lucrurile vor fi din nou cum vrea copilul.

Ei bine, riscurile majore ale unei astfel de atitudini parentale si ale unei astfel de educatii nu se vad acum, neaparat, ci peste cativa ani, nu foarte multi, cand adolescentul va angaja comportamente de risc, si atunci chiar ca nu vom mai avea ce face decat sa platim „oalele sparte”.

Pentru ca autoritatea parentala, odata pierduta, e pierduta pe veci. In fata unui copil ca cel descris mai sus, va trebui sa ne asezam si sa cugetam ce e de facut si chiar sa facem, daca ne propunem niste masuri.

Mai intai, vom face o diferentiere clara intre copil si comportamentul sau. Deci, nu vom eticheta copilul cu etichetele comportamentului, nici in mintea noastra, si nici cu voce tare.

Al doilea pas ar fi sa ne asumam fiecare (adulti) raspunderea pentru ceea ce a invatat de la noi – lipsa de respect a unuia fata de celalat, comportamente inadecvate pe care copilul le imita, si vom trece imediat la modificarea lor consecventa, caci un parinte trebuie sa fie un model pentru copilul lui.

Modelarea comportamentului nu se face niciodata atunci cand suntem furiosi sau suparati.

Cand stabilim regulile, copilul trebuie sa le inteleaga
Trebuie sa ii spunem copilului exact ce asteptam de la el, nu sa avem niste asteptari vagi, imprecise, iar copilul trebuie sa inteleaga si care sunt consecintele nerespectarii lor.

Este vorba de consecinte naturale (nu vii la masa cand esti chemat, ramai flamand pana la masa urmatoare) sau consecintele – pedepse (nu iti faci temele in timpul stabilit, nu te mai uiti la televizor sau calculator; nu esti gata la ora de plecare la gradinita, pleci asa cum esti acum, nemancata sau nepieptanata).

Nu furia parintelui este consecinta incalcarii unei reguli, ci numai faptele care decurg din nerespectarea ei. Vom fi intelegatori cu emotiile copilului (inteleg ca esti suparata, trista, furioasa etc. pentru ca nu ai voie sa…), dar nu si cu comportamentul inadecvat (dar nu sunt de acord sa te comporti astfel cu X…).

Text: Cristiana Haica; Foto: HEPTA.