Un copil poate salva o căsnicie?

Unele cupluri cred – sau speră orbeşte – că a avea un copil reprezintă soluţia pentru criza care le zdruncină căsnicia. Este aşa-numitul sindrom al copilului-adeziv. Oare chiar funcţionează?

Ştefania avea 33 de ani când a rămas însărcinată pentru a doua oară. Dar nu a mai alergat, ca prima dată, să-i dea vestea soţului ei, Mihai.

S-a bucurat, însă i-a fost şi teamă. Multe lucruri depindeau de venirea acestui copil: „Dacă Mihai s-ar fi bucurat, căsnicia noastră ar mai fi avut o şansă.

Aşadar, şi Ştefania s-a confruntat cu sindromul copilului-adeziv. Este un fenomen obişnuit atunci când unul sau ambii parteneri decid să aibă un copil, în speranţa că acesta le va reda intimitatea de odinioară a relaţiei lor.

După 13 ani de căsnicie, Ştefania şi Mihai au atins un moment de criză. Fetiţa (în vârstă de 11 ani) era destul de mare şi le lăsa soţilor mai multă libertate pentru a se ocupa, fiecare, de carieră. Care a fost rezultatul?

Aproape fără să-şi dea seama, cei doi au luat-o pe drumuri diferite şi nu reuşeau să se mai regăsească… Pentru Ştefania, cel de-al doilea copil a fost ultima încercare de a se reapropia de soţul ei.

„Îmi amintesc cât eram de îndrăgostiţi când fetiţa noastră era mică. Îmi doream atât de mult să retrăiesc acele clipe alături de Mihai! Încercarea Ştefaniei a avut succes: Petruţ are acum doi ani şi părinţii se bucură împreună de el.

„Îmi este încă teamă, spune ea. „Deocamdată Petruţ este mic, iar noi, după o zi de muncă şi alergătură după el, suntem atât de obosiţi, încât nu mai avem energie să ne contrazicem. Dar ce se va întâmpla când va creşte şi noi nu vom mai avea de discutat despre pampers, orele lui de masă etc.? Nu cumva doar am amânat ceea ce oricum se va întâmpla între mine şi Mihai?

 

Regres sau progres?
Sindromul copilului-adeziv nu este o invenţie a societăţii moderne. Multă vreme, a avea un copil însemna cimentarea unei relaţii mai puţin fericite, soluţia pentru a rămâne împreună, un instrument pentru a-l determina pe soţul „recalcitrant să îşi asume responsabilitatea unei familii.

Astăzi însă, în prea puţine cazuri, societatea obligă partenerii să fie prinşi într-o căsnicie nedorită, numai din cauza existenţei unui copil. În schimb, multe cupluri deja formate îşi pun problema de a avea un copil cu scopul de a păstra relaţia. Dar este acest lucru corect faţă de copil?

Cuplurile ai căror copii sunt deja mai mari se află în faţa unei dileme: cei doi sunt puşi în situaţia de a-şi relua rolul de parteneri de cuplu. Şi atunci, poate că e mai uşor să mai aibă un copil care să le ofere rolurile de părinţi?

Mulţi oameni adoră rolul de părinte, dar le e foarte greu să se comporte ca un cuplu matur. Când copiii cresc şi îşi iau zborul, partenerii ar trebui să se regăsească, la fel ca în perioada în care erau singuri.

De cele mai multe ori, copiii acţionează ca un liant între parteneri. Însă ei nu pot înlocui intimitatea şi apropierea care leagă doi oameni într-o relaţie de durată. Din acest motiv, multe cupluri sunt în situaţia de a evolua diferit, de a se destrăma sau de a avea relaţii extraconjugale, mai ales în momentul în care grijile de părinte scad în intensitate.

Din păcate, tocmai copiii sunt cei care plătesc această lipsă de maturitate a părinţilor în viaţa de cuplu. Părinţii care suferă de sindromul copilului-adeziv, fără să îşi dea seama, exercită o presiune extraordinară asupra copilului lor.

Chiar dacă nu-i spun niciodată că el este motivul pentru care sunt împreună, copilul va intui acest lucru şi se va simţi răspunzător pentru viaţa lor de cuplu. Astfel de copii sunt nişte adulţi în miniatură, cu o copilărie umbrită de această responsabilitate.

 

O soluţie de moment
Medeea, 36 de ani, recunoaşte că fiul ei, George (nouă ani), a fost o încercare de a-şi salva căsnicia. „Nu regret în nici un fel că îl am, ci doar anii pe care i-am irosit încercând să repun pe linia de plutire căsnicia mea. Medeea era căsătorită de cinci ani cu Liviu, când a descoperit că acesta o înşela.
„L-am întrebat dacă era adevărat, iar el a recunoscut imediat că relaţia dura de peste un an. Mi-a spus că nu a fost fericit cu mine şi că dorea să divorţeze. Eram disperată şi am crezut că un copil era cea mai bună cale de a-i demonstra cât de mult îl iubesc.

Primii doi ani de viaţă ai lui George i-au dat Medeei iluzia succesului. „Liviu era un tată minunat şi George reprezenta pentru noi singurul «proiect» la care lucram împreună de când eram căsătoriţi. Am avut iluzia că suntem un cuplu adevărat, adus pe calea cea bună de copil.

Dar, cu cât George creştea, cu atât echilibrul fragil al căsniciei dădea semne de nesiguranţă şi, în final, s-a destrămat. „Liviu «stătea» din ce în ce mai mult la birou… Aveam vieţi separate şi în puţinul timp petrecut împreună ne certam.

M-a anunţat că vrea să divorţeze şi m-a întrebat dacă am de gând să-l mai şantajez cu încă un copil, ca să îl conving să rămână cu mine. Din nefericire, George era în camera alăturată şi a auzit tot. Niciodată nu m-a întrebat nimic, dar îmi dau seama că se simte vinovat.

 

copil casnicieUn cuplu matur
Uneori, sindromul copilului-adeziv poate da rezultate, dar e o strategie cu risc crescut pentru cuplu şi, mai ales, pentru copil. Copilul implică multe răspunderi şi „fură din timpul şi spaţiul unui cuplu, cu alte cuvinte poate fi o piatră de încercare, dar nu o soluţie.

Copilul poate fi cel care dă unui cuplu sentimentul de familie, de stabilitate şi împlinire. Toată dragostea şi atenţia oferite copilului pot aduce partenerii mai aproape unul de celălalt. Sentimentele şi intimitatea pe care un copil le sădeşte în cuplu pot fi menţinute şi după primii ani de copilărie ai acestuia.

O relaţie de cuplu este în continuă schimbare şi evoluţie. A avea un copil poate fi un nou început. Dar nu construi un nou început al relaţiei atunci când singura „cărămidă o constituie copilul care va veni!

 

Al treilea copil ne-a schimbat viaţa!
Corina are 40 de ani şi e fericită alături de soţul ei, Dragoş, şi de cei trei copii. Dar au trecut şi ei prin momente de criză.

„Când băieţii aveau nouă şi şapte ani, noi duceam vieţi separate. El îşi deschisese un restaurant şi nu mai ştia decât să-şi vadă de afacere. Niciodată nu era acasă, era ca un străin pentru băieţi, nu-mi era de nici un ajutor.

Atunci mi-am dat seama că nu mai simt nimic pentru el. În vacanţa de vară, am plecat cu copiii la sora mea, unde ne-am simţit minunat. Era o mare uşurare că nu mă mai gândeam la el, că nu venea acasă. A fost momentul în care am înţeles cât de tensionată fusesem acasă, ce atmosferă de coşmar trăisem zi de zi.

Când a trebuit să ne întoarcem în oraş, m-am hotărât. Chiar în seara în care am ajuns, am discutat cu el. I-am spus că vreau să se mute din casă. A fost şocat, a plâns.

Dar reacţia lui nu m-a impresionat deloc – nu mai simţeam nimic pentru el. În următoarele două-trei zile a rămas acasă, încercând să mă convingă să renunţ la ideea mea şi să-i mai dau o şansă. Mi-a propus să mai facem un copil. Întotdeauna mi-am dorit trei copii, însă de data aceasta el era cel care insista.

M-am gândit foarte bine şi, de dragul copiilor, am hotărât să mai încercăm o dată. Am acceptat şi ideea celui de-al treilea copil, mai ales ca pe o ultimă şansă a mea de a mai fi mamă. Aşa a venit Ana pe lume. Dragoş devenise într-adevăr tată.

Îşi luase un asociat în afacerea cu restaurantul şi avea mai mult timp liber pentru familie. Ducea copiii la şcoală, făcea piaţa, avea grijă de mine şi de Ana. Relaţia noastră redevenea ceea ce fusese cu mulţi ani în urmă.

Este adevărat că în cazul nostru, Ana (care acum are trei ani) a însemnat un nou început. Simt din nou că suntem un cuplu adevărat şi mi-e greu să cred că am fost pe punctul de a renunţa la tot ceea ce am acum.

 

Fă schimbări reale în loc să lipeşti cioburile

  • Căsnicia merită cu adevărat să fie salvată? Imaginează-te cu partenerul tău pe o insulă. Fără copii, rude sau prieteni. Cum ar fi? Cum te-ai simţi numai cu el?
  • Asumă-ţi răspunderea propriilor sentimente şi exprimă-le deschis în faţa partenerului. Nu îţi imagina că el ştie tot ceea ce gândeşti şi tot ceea ce simţi, fără ca tu să îi spui nimic.
  • Cere ajutorul unui psiholog sau consilier marital. E o ocazie de a vedea perspectivele vieţii voastre în comun, aspiraţiile şi dorinţele fiecăruia.

 

Foto: shutterstock.com

Recomandari
Redactia.ro
RTV
ziareonline.ro
Proiecte speciale
Unica.ro
Huff
Faxnews
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din Familie