Un nou sport: aruncatul jucariilor

Invatam in joaca… Stim deja acest lucru. Insa atunci cand bebe incepe sa se joace aruncand jucariile la nesfarsit, in stanga si-n dreapta, ne simtim de parca ar face dresura cu noi…

Are deja 9 luni, a inceput sa se ridice in picioare, e foarte curios, stie ce vrea si ne arata clar ca vrea un anume lucru sau gest de la noi, a inceput sa fie foarte interesat de jucarii si adora sa se joace cu adultul.

Insa, de un timp, face ceva ce nu a mai facut – arunca jucariile. Scenariu tipic – bebe asezat in scaunelul lui sau in tarc, mai multe jucarii in jur si, dintr-o data, apuca una cate una si le arunca pe jos.

Se uita uimit dupa ele si ne cheama, ne arata fiecare jucarie de pe jos si o cere. Cuminti si responsabili, ne aplecam si o inapoiem copilului. A cazut jucaria, uite jucaria! Fericit, o ia, o agita putin si pac! – cu ea din nou pe jos.

Din nou, ne cheama, arata ca e jos, o cere. Noi, cuminti, o ridicam si i-o dam, dar surpriza – o arunca din nou. De acum, variantele posibile de continuare a „jocului” sunt: fie „daca o mai arunci ti-o iau si nu ti-o mai dau” (si chiar fac asta), fie „aha, vrei sa te joci? Unde e jucaria? E la bebe! Acum unde e? Vai, e jos!”.

Care e cea buna? Desigur ca a doua. De ce? Descoperim ca arunca de zeci de ori jucaria si noi o inapoiem de tot atatea ori, si ne prindem ca o face intentionat.

Daca o confiscam, generam un val de proteste vehemente din partea lui, pentru ca o vrea, ca sa o arunce din nou. Mai trist este cand face acelasi lucru cu lingurita cu piure, canuta cu apa, castronul cu fructe. Ar fi pacat sa consideram ca bebe a devenit deodata rebel, fara cauza. El nu face decat sa invete.

Aceste reactii circulare fac parte din procesul de dezvoltare a inteligentei copilului. A-i confisca jucariile ca sa nu le mai arunce este echivalent cu a-l frustra de aceasta etapa.

Cand copilul isi da seama ca poate sa arunce obiectele pe jos si ca cineva vine si i le da inapoi, se va arunca cu pasiune in experimentarea iar si iar a acestui sport.

Ca sa nu va pierdeti cumpatul, ganditi-va ca aplecarile repetate va vor face bine la talie si ca, oricum, faza aceasta de dezvoltare va trece la un moment dat. Copilul nu arunca cu obiecte ca sa faca muschi sau ca sa isi enerveze parintii, ci isi exerseaza o noua competenta.

Curios sa afle ce se intampla cu lucrurile pe care le arunca, bebe va invata ca obiectele, ca si oamenii, pot sa dispara si sa reapara (permanenta obiectelor din campul sau vizual).

O buna modalitate de a socializa
Acest joc este si un minunat mod de a socializa, pentru ca are un motiv foarte serios (jucaria „pierduta”) pentru a-si chema un partener de joaca. O joaca ce il amuza teribil (dovada hohotele de ras ce insotesc acest joc).

Este foarte bine sa acceptam provocarea atunci cand bebe incepe jocul aruncatului si sa ii punem copilului la dispozitie obiecte incasabile (mingiute de cauciuc sau burete, cuburi de plastic, jucarii de plus sau de carpa etc.), care sa aiba si consistente diferite si proprietati diferite (unele sar, altele fac zgomot atunci cand cad, altele sunt usoare si nu se aude cand lovesc podeaua).

Text: Cristiana Haica, Foto: Dreamstime.