Viata secreta a mamelor care lucreaza

Adesea imi amintesc de zilele in care eram angajata si nu aveam copii si imi amintesc in special de mamicile care faceau sa para totul atat de usor. Aveau totul atat de organizat, rapoartele la timp, erau pregatite pentru marile prezentari si erau perfect aranajate.

Nu avea nicio urma de indoiala ca atunci cand voi deveni si eu o mama care lucreaza totul va fi la fel de usor. Si apoi, atunci cand chiar am devenit o mama care lucreaza, am fost consternata sa aflu ce se intampla de fapt in viata unei mamici care lucreaza.

Viata unei mamici care lucreaza este ca o viata secreta pe care nu o poti intelege pana nu ajungi sa o traiesti. Iata cum arata viata secreta a mamelor care lucreaza.

Inainte sa ajungem la serviciu, am avut deja o zi plina. Ne-a trezit deja de ore bune. Bebe s-a trezit, din nou, la ora 5 fara niciun motiv. „Oare va dormit vreodata mai mult dimineata?” Ne-am dus sa facem un dus rapid si exact cand am intrat in dus, copilul a inceput sa ciocane la usa tipand ca ii este foame si vrea micul-dejun, asa ca am scurtat timpul petrecut la dus (care si asa este un timp record). Imediat ce am iesit din dus am constat ca peste noapte in patul lui s-a petrecut un „accident” asa ca ne-am apucat si am schimbat asternuturile si in timp ce faceam asta ne-am amintit ca este ziua speciala a costumelor la cresa. Am reusit sa schimbam copilul in costumul preferat.

Bineinteles ca nu am apucat sa mai luam micul dejun insa ne multumim cu 2-3 biscuiti uitati in masina. Inainte sa intram pe usa de la birou, deja am fost bucatarese, consilieri, cameriste si soferi, si nimeni de la serviciu nu stie cate am facut pentru a reusi sa ajungem la birou.

Purtam parul prins in coada. Nu pentru ca vrem asta ci pentru ca suntem nevoite. Suntem geloase pe celelate femeie de la serviciu care sunt aranjate. Visam cum este sa ne pregatim pentru serviciu singure, in liniste, fara sa ne grabeasca nimeni, asa cum o faceam inainte sa avem copii. „Maine o sa imi fac parul bucle”, ne spunem, insa din nou, renuntam la cum ne-ar placea sa aratam si strangem parul intr-o coada pentru ca puiul nostru are nevoie de noi. Avem suzete in genti si urme de degetele pe haine, dar stim sa ascundem toate semnele ca nimeni sa nu stie.

Ducem pe umeri greutatea lumii. Ducem cu noi peste tot „vina mamicii care lucreaza” si nu putem scapa de ea. Imediat ce pare ca vom scapa de acest sentiment de vina primim un telefon de la cresa ca puiul nostru este bolnav, din nou. Sunt momente in care pur si simplu inotam in vina. Ne simtitm vinovate pentru ca plecam de la serviciu:  „Oare ce va crede seful despre faptul ca am plecat devreme din nou?” peste care se adauga vina legata de faptul ca puiul nostru a fost expus la atatea microbi si virusuri din cauza faptului ca noi lucram. Cand suntem acasa, muncim din greu ca sa compensam lipsa timpului petrecut cu copiii si sotii si cand suntem la serviciu muncim din greu ca sa tinem pasul cu taskurile de la serviciu.

Serviciul reprezinta „timpul pentru mine”.Este foarte dificil sa gasim timp pentru noi, asa ca ne bucuram de lucrurile marunte de la serviciu care se apropie de acel „timp pentru mine”. Nu ne este teama sa recunoastem ca mersul al toaleta la serviciu este o placere pentru ca o putem face fara public, sau ca ne savuram incet pranzul la birou pentru ca, nu apar de nicaieri degetele care sa ne ia din farfurie. Este singurul moment in care putem sa mancam pe saturate pentru ca la masa de seara, prioritatea este sa hranim copiii.

Suntem incredibil de eficiente. Trebuie sa fim. Lista noastra zilnica, cu ce trebuie facut este foarte foarte lunga. Trebuie sa terminam proiectul pana la pranz cand expira termenul limita, asta intre intalnirile programate dimineata si alte taskuri. In plus, daca nu reusim sa trimitem carnetul de vaccinari la zi, scanat la cresa/gradinitia, a doua zi copiii nu vor putea merge.

Cand se termina programul la serviciu plecam imediat pentru ca trebuie sa facem asta si nu pierdem niciun minut in drumul spre casa: ne oprim doar la supermarket pentru cumparaturi fulger apoi mergem la cresa sa luam copiii si ne intrebam oare ce faceam cu totul timpul acela liber atunci cand nu aveam copii.

Suntem pasari de noapte. Suntem in permanenta atat de obosite. Ni se pare ca este nevoie de ani de zile ca sa recuperam tot somnul de care avem nevoie. Stim ca daca dupa serviciu ne asezam pe canapea, exista riscul foarte mare sa adormim imediat asa ca nici macar nu indraznim sa ne asezam. Si, in timp ce ne depasim iar propriile limite, ne promitem ca „in seara asta ma duc la culcare devreme. trebuie neaparat sa dorm cateva ore bune in noaptea asta”. Insa nu sunt suficiente ore intr-o zi. Dupa ce am mai citit inca o poveste inainte de culcare copiilor, pentru ca timpul petrecut impreuna este atat de important, punem la spalat si pregatim hainutele copilului pentru a doua zi, pregatim ceva de mancare si apoi terminam treaba pentru serviciu pe care nu am resusit sa o facem la birou din cauza ca a trebuit sa plecam exact cand se termina programul ca sa ajungem sa ne luam copiii de la cresa.

Si ghici ce? Este vorba doar de o singura zi, iar maine o vom lua de la capat.

Sursa: scarymommy.com
Text: Simona David