Vorbeste foarte urat

Nu stiu de unde a invatat copilul meu sa vorbeasca asa de urat. Noi in casa nu vorbim asa. Ma face de ras. Si degeaba ii fac observatie sau il pedepsesc. El continua sa foloseasca acele cuvinte cu voluptate.

Nu incercati sa-I gasiti scuze!

„De unde a auzit copilul astfel de cuvinte? De la cine a invatat?. Parca ar avea vreo importanta! Nu incetez sa ma minunez cand aud astfel de intrebari din partea parintilor. Le-ar folosi la ceva daca ar afla de unde stiu copiii aceste cuvinte? In niciun caz. Ce ar face daca ar sti? L-ar pedepsi pe autorul moral? Le-ar fi mai usor sa accepte ce spune copilul? Ar disparea de la sine vorbele urate? Sigur ca nu.

copii, limbaj, comportamentDar de ce continua sa se intrebe? Probabil pentru a gasi un vinovat. Oare gasirea vinovatului rezolva problema? Sau vor doar sa scape de vinovatia pe care si-o pun singuri in spinare la gandul ca ceilalti oameni ar spune – „ce parinti are copilul asta care vorbeste urat!.

Oamenii oricum spun asta cu voce tare sau in gand atunci cand aud un copil care se exprima ca un birjar. Si parintii impricinatului degeaba ar spune ca a invatat de la X sau Y, oricum nu ar fi crezuti. Oamenii din jur obisnuiesc sa creada ce vor ei si au dreptul sa faca asta, fie ca ne place, fie ca nu. Mai bine ar purcede la corectarea comportamentului, decat sa (isi) gaseasca scuze, nu-i asa?

A vorbi urat la aceasta varsta nu vine din vreo rea intentie, din educatie proasta, caracter urat sau din dorinta reala de a jigni. Cuvantul urat este un redutabil instrument – de atragere a atentiei, de socare a opiniei publice (deci tot atragere a atentiei), de pedepsire a unor adulti insotitori („na, ca te fac de ras, asa iti trebuie!).

Cand folosim un instrument il folosim ca sa… „ceva. Nu il folosim degeaba, fara niciun scop, numai ca sa ne aflam in treaba. Daca acel „ceva nu mai poate fi obtinut cu ajutorul instrumentului, atunci, de obicei, renuntam la instrumentul respectiv si cautam altul.

Uneori, folosirea instrumentului (chiar daca nu obtin cine stie ce) imi este intarita (a se citi recompensata) de ceilalti – in cazul acesta, rasul, amuzamentul adultilor cand aud un copil de o schioapa injurand sau vorbind mascari. Rasul sau chiar si numai zambetul se constituie in incurajare pentru cel mic.

Citeste continuarea articolului in revista BABY editia lunii martie.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
ziareonline.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din Revista