Vreau si eu un animalut! - REVISTA BABY: Pentru părinti și copii

Cel mai bun prieten pentru un copil este un animalut de companie. El nu te cearta, nu spune: „nu ai voie, nu baga in gura, taci”… E mereu fericit ca te vede si nu te judeca.

Vreau si eu un animalut, mami, te roooog!!! Alti copii au catel, pisica, vreau si eu ceva, orice, adica nu chiar orice, un animalut cu care chiar sa pot sa ma joc.

Pisicutele sunt asa de frumoase si jucause, iar cateii sunt asa de prietenosi… Cand o sa imi iei si mie un animalut dragut? Mami spune mereu fie ca nu are bani, fie ca nu are cine sa ingrijeasca animalutul, fie ca face mizerie si lasa par. Mereu gaseste un motiv. Cand o sa inteleaga ca toti copiii isi doresc un animalut?

Mi-a spus intr-o zi ca nici mama ei nu voia sa ii ia un animalut cand era mica, desi isi dorea unul, ca si mine. Dar ea a adus in casa o pisica mica, fara sa stie parintii. Mama ei a descoperit imediat ca este un animal in casa, pentru ca mieuna.

Mama a invatat-o pe mata sa-si faca nevoile in ladita cu nisip, dar tot mirosea putin. Mama ei a spus ca o tine doar o saptamana, apoi o duce la tara. Desi pisicuta nu facea murdar si era tare simpatica, buni a dus-o la tara. Acolo, pisica a murit. Si mami a plans.

Eu i-am spus ca noi nu o vom duce la tara si ca nu va muri, dar degeaba. Nu vrea si pace. Oare de ce nu inteleg oamenii mari ca toti copiii vor animale de companie? Se tem ca noi, copiii, nu vom avea grija de ele si ca responsabilitatea va cadea tot pe umerii parintilor.

Faptul ca micii lor prieteni depind de ei ii ajuta pe copii sa inteleaga mai bine nevoile celor din jur si sa le vina in ajutor.

Dar daca ai 5-6 ani sau mai mult, esti destul de mare pentru a avea grija de un animalut. Chiar devii responsabil si mai curajos. Daca nu esti prea vorbaret si nu ai prieteni, animalutul este compania cea mai buna. Parintii cred ca ei sunt prea ocupati ca sa mai aiba grija si de un animal.

Ca sunt destul de obositi si asa, ca nu le mai trebuie o grija in plus. Dar tocmai pentru ca ei sunt asa de ocupati si nu mai au timp de nimic, am si eu nevoie de un prieten – cineva care sa fie numai al meu si sa ma iubeasca mult, sa ma astepte cu bucurie acasa, sa fie mereu dispus sa se joace cu mine, sa nu fie vesnic obosit, plictisit, si sa nu vrea mereu sa se uite la televizor, sa vorbeasca la telefon cu prietenele, ori sa stea la calculator pentru ca are ceva important de facut.

Sa ma vrea doar pe mine si sa ne jucam impreuna. Sunt trist. Ii scriu lui Mos Craciun sa-mi aduca un animal de companie, ii scriu si iepurasului de Paste, las bilet cu ce-mi doresc de ziua copilului, dar degeaba. Cred ca renunt. Poate ca nu merit un animalut.

Parintii mei nu au incredere in mine, au o impresie proasta despre mine, cred ca eu nu sunt in stare sa am grija de cineva, ca nu pot fi responsabil. Poate asa este, ei sunt mari si stiu mai bine.

Despre sora mea si catelul Piti
Sora mea are 8 luni si este campioana casei la mersul de-a busilea. Nici Piti, catelusa, nu se mai simte in elementul ei de cand sora mea a inceput sa umble in 4 labe.

Catelusa noastra nu facea pipi si cealalta treaba in casa, dar de cand asta mica a pornit la plimbare pe podele a inceput sa faca. Cred ca de frica. Sau poate crede ca ne-am luat alt catel. Pentru ca si sora mea crede ca e catel.

Latra ca Piti, nu spune nimic in limba oamenilor, si fura mancarea din farfuria catelului. Am vazut-o cu ochii mei. Uneori, doarme pe burta lui Piti si o pupa pe botic. Mama a dus-o la doctor, ca precis are viermi la burtica.

Doctorul spunea ca ar fi bine sa nu o mai lasam sa faca asta, sau sa ducem catelusa de acasa, dar sora mea plange daca nu o lasi pe langa Piti. Ieri am vazut-o pe sora mea ca s-a ridicat in picioare tinandu-se bine de parul lui Piti si a zis primul ei cuvant: Piti!