Vreau si eu un fratior

Un bebelus nu este o jucarie care se produce' la cererea clientului – a se citi copilul de patru-cinci ani. Nu se poate returna daca acesta se plictiseste de noul obiect'.

Cand este singur la parinti, copilul de patru-cinci ani incepe sa simta nevoia sa protejeze, sa fie ca mami si ca tati, sa fie util.

Daca in casa nu i se permite, si ma­ma, tata, bunicii, bona fac totul pentru el, nefiind lasat sa aiba responsabilitati, copilul va incepe sa fie ingandurat, sa se simta singur, sa isi doreasca si el companie. Pentru asta incepe sa priveasca in jur la colegii de gradinita, la cei de joaca.

Devine si mai ganditor daca acestia po­vestesc despre fratii si surorile lor. Trage concluzia ca trebuie sa fie tare bine sa ai frati sau surori care sa iti tina companie acasa, cand cei mari par sa aiba mereu treaba si sa nu aiba timp si pentru el. Si atunci deschide subiectul: Mami, tati, vreau si eu un frate sau o sora'.

Parintii schimba priviri cu subinteles si, in functie de intentiile lor de extindere a familiei, ii spun copilului: Da, sa vedem ce putem face' sau nu, nu este cazul, ne avem unii pe altii si este destul asa'. Copilul va insista, parintii amuzandu-se de insistenta.

Bine ar fi ca, in acest moment, parintii sa discute cu cel mic si sa incerce sa afle care sunt motivele pentru care copilul se gandeste ca ar vrea frati. Un copil unic nu are motive prea multe pentru care si-ar dori sa renunte la postura de mic rege' al familiei.

El nu se gandeste la consecintele pe care le poate avea aparitia unui frate sau ale unei surori asupra pozitiei sale in familie. El stie ca vrea un tovaras de joaca si atat!

Fara a tine cont de faptul ca bebe­lusul care va aparea in familie nu ii va fi tovaras de joaca decat peste trei-patru ani, cand deja nu mai conteaza, pentru ca primul nascut va avea deja alte interese si alti tovarasi, deoarece va fi la scoala.

Daca un copil insista in rugaminte, nu va imaginati ca el vrea, intr-adevar, un fratior. Sunt altele motivele pentru care va cere asta.

El stie ca vrea acum un tovaras, asa cum vede ca au copiii de afara sau de la gradi, cu frati mai mari sau de varste apropiate.

Si daca am incerca cu adevarat sa aflam motivele pentru care copilul nostru vrea un frate sau o sora, am descoperi ca, fie se teme ca va ramane singur pe lume dupa ce toti ceilalti vor muri, fie ca se simte singur in lumea adultilor din casa, nu este suficient bagat in seama (cauta atentie) sau cei mari nu au suficient timp si pentru el, fie – pur si simplu – are nevoie de un tovaras de joaca.

In acest ultim caz, putem primi replica (foarte des intalnita): Daca nu un fratior, macar un catel sau o pisicuta, ceva'. Adica un personaj fata de care si el sa poata sa se comporte protector, sa aiba grija, sa se comporte cum vede ca se comporta parintii sai sau cum ar vrea sa se comporte parintii sai cu el.

In cazul in care nu mai putem face sau nu mai vrem sa mai avem al doilea copil, am putea incerca sa rezolvam criza de singuratate a copilului si sa il si responsabilizam cumparand un animalut de companie.

Nu unul care sa trebuiasca sa stea in co­livie sau acvariu si nici unul caruia, din dragoste, copilul sa ii faca rau. Un patruped – catel, pisica, hamster, iepuras – orice animal jucaus care sa poata rasplati grija si atentia copilului, prin apro­piere tandra si privire blanda.

In cazul in care chiar ne dorim un al doilea copil, mai intai va trebui sa discutam cu cel mic despre asteptarile lui fata de aparitia acestui membru al familiei, sa ii spunem ca el va fi mic si neajutorat si nu va fi un companion de joaca pentru un timp (destul de lung), pentru ca primul nascut sa nu isi imagineze ca noi ii aducem o jucarie noua.

Text: Cristiana Haica; Foto: Guliver