Ziua de nastere vazuta prin ochii copilului

Astazi as vrea sa vorbim despre petrecerile cu ocazia zilelor de nastere, petreceri frumoase si… ratate. Mai ales ratate, deoarece, de cele mai multe ori, asa se intampla.

Cel putin, mie mi s-a intamplat. Hai, sa zicem ca la un an nu aveam puterea de a spune cine sa vina si cine nu, si nici sa emit pretentii in legatura cu locul de distractie si meniul petrecerii.

Insa mai tarziu as fi putut, doar ca parintii mei se simteau minunat chemandu-i pe amicii lor – se distrau, radeau si dansau pana dimineata, uneori se si imbatau si miroseau urat.

Eu nu eram importanta decat la sosirea musafirilor – atunci cand toti uratii aceia ma ciupeau de obraz (dureros si nesuferit gest), imi ciufuleau coafura facuta de mama si imi dadeau jucarii – si la suflatul in lumanari, care avea loc in jur de ora opt, dupa care ma trimiteau la culcare, ca sa se poata distra ei in voie.

Mami nu stie ca uneori ma culcam plangand si ma gandeam ca atunci cand voi fi mare nu-i voi chema pe mami si pe tati la ziua mea, ca sa ii pedepsesc. Si imi imaginam ce frumos trebuie sa fi petrecut alti copii care isi sarbatoreau ziua fie la gradi, fie la un loc de joaca.

La aniversarea de sase ani, n-am mai rezistat si i-am spus mamei ca nu vreau sa imi fac ziua, ca vreau sa fie o zi obisnuita, fara petrecere, in speranta ca nu vor mai veni oamenii aia ciupitori.

Mama a fost uimita si a spus ca sunt deprimata. A zis ca trebuie sa mergem la psiholog, insa inainte de a ajunge la doctor, facem petrecere, ca trebuie sa ma distrez, asa ca i-a chemat iar pe prietenii ciupitori.

Mama nu-si serba ziua de nastere
De cate ori vine ziua mea, dupa ce mama ma intreaba pe cine vreau sa chem si unde vreau sa o sarbatoresc (democratic, nu?), incepe sa imi povesteasca cum ca ea nu si-a facut niciodata ziua, ca mama ei (buni) nu o lasa sa cheme copii pe la ea, ca nu aveau locuri de joaca, asa cum sunt acum, ca uneori nu avea nici tort.

In urma cu doi ani, cand mi-a povestit, am plans de mila ei; anul trecut, cand a inceput iar povestea asta trista, m-am gandit ca poate nu era prea cuminte si de aia nu ii faceau parintii ziua; anul acesta deja ma cam enervase – imi tot spune asta si ma face sa ma simt vinovata ca ea nu a avut petreceri, iar eu am.

Asa ca am intrebat-o daca ar vrea sa nu faca nici pentru mine ziua. A ramas putin pe ganduri si a spus – nu, cum sa nu-i chemam pe copii?! Si atunci am intrebat-o pe buni – de ce nu ai facut petrecere de ziua lu’ mami cand era mica?

Buni, uimita, mi-a raspuns – pentru ca ea nu a vrut; fratii ei voiau sa invite copii la ziua lor, si invitau, insa ea nu voia niciodata. Deci mami a mea se cam victimizeaza. Bine ca stiu.

Anul viitor nici nu o mai ascult cum imi povesteste cat de oropsita a fost ea cand era copil si nu avea petreceri de ziua de nastere. Nu este vina mea ca era trista cand era mica.

Acum ma voi gandi unde imi fac ziua la anul – la locul de joaca, in parc, la gradinita (cum a facut prietena mea) sau chem copiii acasa, asa cum faceau fratii mamei mele.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


Recomandari
Unica.ro
Mai multe din Comportament