Zurli împlinește 7 ani și te invită la premieră

Zurli aniversează 7 ani de existență și, cu această ocazie, lansează un spectacol nou-nouț, Am o căsuță mică, ai cărui protagoniști sunt îndrăgiții membri ai Găștii Zurli.

 Sâmbătă, 12 octombrie, ora 11.00, CinemaPRO, Gaşca Zurli aduce o nouă premieră în lumea celor mici.   Spectacolul AM O CĂSUŢĂ MICĂ' este plin energie şi culoare, cântece şi veselie, interactivitate şi superdistracţie, aşa cum ne-au obişnuit deja.

Timp de o oră, copiii şi părinţii cântă şi dansează împreună cu Fetiţa Zurli, Clopoţel, Zdrăngănel şi Truli. Cei patru prieteni au pregătit nişte farse care o vor surprinde pe Tanti Prezentatoarea, iar Tura Vura se va confrunta cu o sală protejată de Zâna Bună.

Se găsesc aici toate ingredintele unui spectacol minunat: cântece vesele şi antrenante, costume colorate, recuzită atrăgătoare şi multă bucurie.

 Povestea spectacolului e foarte simplă. Gaşca Zurli are nevoie de o căsuţă în care să locuiască toate animăluţele de pluş prietene. Aceasta se construieşte chiar sub ochii celor mici, iar  Tura Vura  vine  să o strice. Cum reuşesc să o sperie şi de aceasta dată copiii din sală împreună cu Fetiţa Zurli, Clopoţel, Zdrăngănel şi Truli? Cu o tocaniţă de legume şi o salată de fructe. Tura Vura, vrăjitoarea care mănâncă numai cartofi prăjiţi şi ciocolată, este nevoită să promită cu degetul pe nasuc, de data asta, că o sa mănânce sănătos daca vrea să fie primită în Căsuţa Zurli. Zâna Bună le dă, ca întotdeauna, o mana de ajutor celor din Gaşcă.

Un spectacol despre prietenie, despre munca în echipă, despre  iertare şi despre veselie. Cântecele noi pe care cei mici le-au auzit în premieră la DIMINEAŢA ZURLI de la TVR vor fi cântate şi în spectacol. Copiii invitaţi vor face cunoştinţă cu cel mai nou membru al Găştii, YUPPI!

Bilete s-au pus în vânzare la casieria CINEMAPRO din Str. Ion Ghica, nr. 3 (program casierie de luni  până duminică de la ora 14.00-21.00, telefon  031.824.13.60) si on-line pe www.eventim.ro

Costul unui bilet este de 40 lei de persoană.
Pentru copiii sub 2 ani pe care părinţii îi ţin în braţe nu se percepe taxă.
Pentru detalii şi informaţii 0728.295.872.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri