Zurli te invită la ”Scufița Roșie”

Sâmbătă, 8 martie și Duminică, 9 martie, de la 10.30 şi de la 12.00Calea Victoriei, nr. 155, bloc D1, Tronson 6, parter, Teatrul Zurili te invită la spectacolul Scufița Roșie.

Povestea clasică este adaptată în stilul Zurli, astfel că fiecare aspect devine o lecție și fiecare personaj poate fi ușor regăsit în viața reală. Lupul este infatuat, tratează pe toată lumea cu superioritate și încearcă să le păcălească pe Scufița Roşie și pe bunicuță. Ce nu știe el este că îl așteaptă o surpriză, pentru că Bunica și Scufița Roșie sunt hotărâte să schimbe finalul poveștii. Până la urmă, vicleanul lup se dovedeşte a fi uşor de păcălit și cade în plasa întinsă de cele două. Totul spre amuzamentul celor mici, care intră în roluri şi le ajută pe Scufiţa Roşie si Bunicuţa în confruntarea cu lupul. La final, copiii sunt fericiți să vadă învins personajul negativ care i-a înspăimântat în atâtea povești.

Copiii vor ţine minte din spectacol că poţi întoarce lucrurile în favoarea ta dacă şti cum să reacţionezi într-o anumită situaţie. De asemenea, vor învăţa că atunci când ai curaj şi acţionezi chiar în situaţii dificile, poţi să schimbi finalul unei întâmplări.

Spre bucuria copiilor, Scufița Roșie va fi intepretată de Fetița Zurli, iar Lupul de Truli.  La spectacolele Zurli, copiii sunt cei care îşi aduc părinţii la teatru, cei mici dansează înainte de reprezentaţie şi cei mari îi aplaudă din tot sufletul. La final toată lumea primeşte bomboane.

Pretul unui bilet este de 10 lei pentru copii si 15 lei pentru adulti, iar pentru accesul în sală este nevoie de rezervare prealabilă la numărul de telefon 0752.251.180/0728. 295. 872 sau adresa de e-mail [email protected].


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri