Cum să dezvolţi inteligenţa copilului

Ca orice mamă, eşti încântată de fiecare progres pe care îl face bebeluşul tău, anunţi toată familia dacă i-a mai ieşit un dinte sau eşti în al nouălea cer când spune încă un cuvânt.

Dar ştii că ai putea să îl ajuţi să-şi dezvolte inteligenţa? Cercetătorii susţin, de mai bine de 20 de ani, că mediul în care creşte un copil îi afectează puternic dezvoltarea creierului. În primii trei ani de viaţă, creierul face conexiuni cu o viteză uluitoare – gândeşte-te doar câte lucruri învaţă în primul an!

Şi aici poţi interveni şi tu. Hai să-l ajuţi puţin! În principiu, spun specialiştii, un părinte contribuie direct cu cel puţin 25%, prin mediul pe care îl oferă şi tipul de interacţiune pe care o are cu un copil, la dezvoltarea (din păcate şi la limitarea) inteligenţei lui.

Stimularea vizuală îi sporeşte curiozitatea, atenţia şi concentrarea. Iar cele mai frumoase jucării, în primii ani de viaţă, sunt chiar părinţii lui. Recunoaşte, şi ţie îţi place rolul de profesor. În primul rând, e uşor să te joci cu un copil mic.

Te distrezi şi tu dacă îl vezi pe el că se distrează. Apoi, ai un „elev care învaţă fenomenal de repede şi asta îţi dă un sentiment plăcut. Pentru el, în acest moment, lumea e un haos. Prin ceea ce învaţă de la tine, poate să-şi ordoneze universul în care trăieşte.

Iar faptul că învaţă lucruri îi conferă din ce în ce mai multă independenţă. În plus, dacă îi arăţi imagini sau îi citeşti când îl ţii în braţe, bebeluşul va primi nu numai o porţie de cunoaştere, ci şi toată dragostea ta, indispensabilă pentru dezvoltarea a ceea ce specialiştii numesc inteligenţă emoţională.

 

Desenează-i!

Toate cercetările arată că micuţii iubesc contrastul puternic alb-negru. Ia o banală foaie de hârtie şi un marker negru şi încearcă nişte desene făcute din alăturarea unor pătrate, romburi sau cercuri. Pe fiecare foaie de hârtie desenează, de exemplu: o faţă simplă care zâmbeşte, o tablă de şah, clapele unui pian.

Sau, pur şi simpu, conturează trei bile negre mari dispuse pe un rând şi trei pe un alt rând. Cu ce îl ajuţi? Asemenea imagini îi măresc capacitatea de concentrare, atenţia, îl calmează când e plictisit şi îl fac şi mai curios. Succes!

 

Cum poţi să-l înveţi?

  • Vorbeşte inteligent cu un bebeluş, fără să te prosteşti, şi foloseşte cât mai multe cuvinte şi expresii.
  • Încurajează-l să te imite. Copilul îşi analizează ambii părinţi şi de timpuriu încearcă să imite expresii sau să redea sunete.
  • Oferă-i, în mediul în care stă, cât mai multe lucruri de explorat (pune plante, tablouri, desene, obiecte puternic colorate).
  • Citeşte-i, chiar dacă nu înţelege ce-i spui. Îi place să audă diverse nuanţe ale vocii şi le va asocia cu un „înţeles.
  • Cărţile trebuie să fie printre primele „jucării ale unui copil mic.

 

Jucării deştepte:

1. Jucăriile nu sunt numai pentru distracţie. Ele dezvoltă abilităţile copilului mic şi-i pun creierul în mişcare. Cele mai simple îl pot învăţa o mulţime de lucruri.

2. Jucăriile de pus pe sol sau deasupra patului, de care sunt agăţate diverse lucruri care se învârtesc, sau de care poate să tragă, îi dezvoltă îndemânarea şi îl învaţă formele şi culorile.

3. Jucării care să îl înveţe cauza şi efectul: cu butoane, prin a căror apăsare apare o figurină sau se mişcă ceva pe un ecran.

4. Oglinzi care nu se sparg (din plastic). Bebeluşul învaţă să se recunoască şi descoperă reflexiile luminii.

 

Muzica e bună pentru creier

[table id=33 /]

 

Foto: shutterstock.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Bebelusul