O mamă care a alăptat copilul unei străine a stârnit reacții de furie pe Facebook | FOTO

Celor mai multe femei, după ce dau naștere unui copil, li se activează cumva instinctul matern. Iar acest instinct matern se face simțit nu doar față de proprii copii, dar și față de alți copii pe care mamele îi  văd neajutorați.

Așa se face că Rebecca Wanosik, care este mama a șase copii, a simțit nevoia să ajute numaidecât un copilaș care avea nevoie să fie alăptat.

Rebecca și soțul ei făcuseră eforturi supraomenești să iasă pentru prima dată după mai bine de un an de zile doar ei doi.

'Avem șase copii, așa că întâlnirile în doi sunt ceva extrem de rar la noi. Probabil părinții înțeleg asta foarte bine', spune Rebecca.

Fiind mamă a șase copii, ea a învățat că nu e cel mai ușor lucru din lume să alăptezi un copil, iar mamele care decid să aleagă calea cea mai sănătoasă pentru copiii lor, adică alăptarea exclusivă, au nevoie de tot suportul.

Așa se face că, în momentul în care la mijlocul întâlnirii cu soțul ei a primit un mesaj de la o prietenă, care o ruga din tot sufletul să o ajute, a reacționat imediat.

Citește și:  Cea mai controversată imagine despre alăptare. Cea care a postat-o, acuzată de pornografie

Prietena ei îi spunea despre o proaspătă mămică internată în spital, care trebuia să fie supusă unei intervenții chirurgicale de urgență, și avea nevoie disperată de cineva care să fie de acord să-i alăpteze copilul.

Deși nu o știa deloc pe mama copilului, Rebecca a acceptat fără să stea pe gânduri. Pentru ea era vorba de un copil ce avea nevoie să fie alăptat, nimic mai mult.

Rebecca având ea însăși un copil pe care încă îl alăpta, nu a avut nicio problemă să-l alăpteze în tandem cu fetița a cărei mamă era internată în spital.

Când a văzut-o pe fetiță așa micuță și înfometată s-a înduioșat și totul a decurs perfect natural, a povestit Rebecca, pe pagina ei de Facebook.

'Copilul fusese exclusiv alăptat la sân și refuza biberonul.  Când am ajuns, micuța era tare înfometată. Am făcut exact ceea ce sper să facă cineva și cu copilul meu, dacă mie mi se întâmplă ceva. Nu mi s-a părut nimic ciudat sau nenatural. Aceștia sunt sâni și sunt concepuți pentru a hrăni copii. Și mai mult, sunt sânii mei, și pot alege ce fac cu eu, iar eu aleg să hrănesc acești copilași. Lor nu le pasă de altceva, ei doar vor să fie hrăniți', a scris Rebecca.

Citește și: Metodă uimitoare de alăptare! Un bebeluș găsește singur sânul mamei, la numai o oră de la naștere | VIDEO

Chiar dacă postarea ei și imaginile au avut parte de foarte multe reacții pozitive au fost și foarte multe persoane care au raportat postarea ca fiind conținut sexual explicit.


Mesajele de tipul ' acoperă-te, nimeni nu vrea să-ți vadă sânii' sau 'aici e Facebook, și Sexbook', împreună cu raportările au făcut ca Facebook să-i închidă pagina Rebeccăi.

Ulterior, după ce a explicat celor de la Facebook că imaginile sunt unele cu ea în timp ce alăptează, pagina i-a fost repusă în funcțiune, pentru că, politica Facebook este să susțină alăptarea.

Acesta nu este singurul caz de mamă care acceptă să alăpteze copilul altcuiva. În trecut, nimeni nu vedea o problemă în asta, iar mamele care aveau lapte nu aveau nicio problemă în a alăpta copiii altor mame care din diferie motive nu-și puteau alăpta propriul copil.

Citește și: Cele mai comode 3 poziții de alăptare după nașterea prin cezariană | VIDEO

Sursa; littlethings.com
Foto; Facebook, Rebecca Wanosik

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Bebelusul