3 alimente care îți fac copilul mai deștept!

Până la vârsta de 4 ani, creierul unui copil crește exponențial și atinge aproape 90% din mărimea unui creier adult. Dar pentru ca el să funcționeze la capacitate maximă, are nevoie de materie primă. Un meniu prea sărac în fier, zinc, proteine, acizi grași esențiali sau vitamina B duce la performanțe cognitive reduse, iar scorurile obținute la testele IQ de către copiii cu o alimentație săracă în acești nutrienți sunt modeste. Uite 3 alimente care îți fac copilul mai deștept.

 

Pește gras

Bogat în acizi grași esențiali și vitamina D, peștele gras (somon, macrou) protejează funcțiile cognitive ale creierului și ajută capacitatea de memorare. Există studii care leagă consumul de alimente bogate în Omega-3 de diminuarea semnificativă a riscului de ADHD și alte tulburări de comportament.

Peștele gras este bun nu numai pentru copii, ci și pentru bătrâni. Studiile arată că pe măsură ce îmbătrânim, avem cu aproape 40% mai puțină vitamină D, iar în lipsa acesteia, memoria se deteriorează semnificativ.

 

 

Mere

Americanii spun 'an apple a day, keeps the doctor away' (un măr pe zi ține doctorul departe). Și au foarte mare dreptate: merele (ca și prunele) conțin quercetină, un puternic antioxidant care menține sănătatea funcțiilor cognitive și joacă un rol important în întărirea imunității. Trebuie să știi că cea mai mare parte din această substanță puternic antioxdantă se găsește în coaja mărului și este de preferat să consumi mărul crud.

 

Conopidă

Conopida este o foarte bună sursă de colină, o vitamină din grupul B, cunoscută pentru rolul său în dezvoltarea creierului și de aceea este recomandată și în alimentația gravidei. În plus, conopida este săracă în zahăr, bogată în fibre, folați, îmbunătățește memoria și capacitatea de concentrare și atenție. Conopida conține acid linoleic și alpha-linoleic, iar 100 g de conopidă furnizează 90% din doza zilnică recomandată de vitamina C.

 

foto Shutterstock

 

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Buton